1. În perioada 09 – 14 iulie, având în vedere prognozele Administrației Naționale de Meteorologie, vor fi impuse restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Aceste restricții vor fi aplicate, între orele 10:00 și 20:00, pe toate drumurile administrate de Consiliul Județean Timiș. Sunt exceptate de la aceste restricții transporturile de persoane, animale vii și produse perisabile, vehiculele implicate în intervenții de urgență sau care acționează la lucrările de reparații pe drumurile gestionate de CJ Timiș, transporturile poștale, de echipamente de prim-ajutor, distribuție de carburanți, de mărfuri sub temperatură controlată, de vehicule avariate, apă și hrană în zone calamitate, transporturile funerare, precum și cele care vizează activități militare și salubrizarea stradală. Dacă prognozele se vor modifica, perioada de restricții ar putea fi prelungită.
2. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru ziua de 9 iulie. Este vorba despre străzile: Glad, Cosminului, Calea Aradului, Circumvalațiunii, Calea Lugojului, Albinelor, Evlia Celebi și Liviu Rebreanu. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
3. SDM face cunoscut programul zilei de 9 iulie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere pe timpul nopții pe Bd. Liviu Rebreanu și lucrări de semaforizare pe Calea Stan Vidrighin – Bd. 12 Noiembrie 1884. Marcaje rutiere de delimitare a sensurilor de circulație pe Str. Palmierilor. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.
4. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Regional Vest, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 571 – Intersecție DN57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (Intersecție DN 57)” din județul Caraș Severin. Aproape 50 de milioane de euro este valoarea totală a investiției de care va beneficia parteneriatul format din Consiliul Județean Caraș Severin și primăriile din Moldova Nouă, Cărbunari, Ciuchici și Sasca Montană. Din această sumă, peste 48 de milioane de euro sunt bani nerambursabili. Investiția este la faza de proiect tehnic, iar în perioada următoare se va demara procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor. Proiectul are o durată de realizare de trei ani și este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027.
5. Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică avertizează asupra unei noi amenințări cibernetice care îi vizează pe utilizatorii sistemului Android pe telefoanele mobile. Rafel RAT reprezintă un tip de malware care conferă atacatorilor capacitatea de a gestiona dispozitivele infestate de la distanță, fără ca proprietarii acestora să fie conștienți de prezența lor. Datele sunt criptate până când se plătește răscumpărarea. Aplicația a fost dezvoltată inițial în 2021 ca instrument de spionaj și distribuită gratuit, dar în timp, a câștigat notorietate în rândul infractorilor cibernetici datorită capacităților sale extinse și modului facil de utilizare. A fost folosită în numeroase atacuri cibernetice în diverse regiuni, cu accent pe frauda financiară și spionajul corporativ.
6. Trei sportivi ai Politehnicii Timișoara au câștigat medalia de aur pentru România la Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run. Este vorba despre Eduard Păuleț, Erik Krausz și Bogdan Toader, care au ocupat prima treaptă a podiumului în proba de Laser Run pe echipe. Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run, s-a desfășurat în perioada 2 – 7 iulie, în Funchal, capitala insulei Madeira.