Medicii de la Spitalul Clinic CF Timișoara avertizează că tulburările menstruale — cum sunt sângerările abundente, ciclurile neregulate, absența menstruaţiei sau durerile severe — nu trebuie ignorate. Specialiştii spun că aceste simptome pot fi semne ale unor dezechilibre hormonale sau boli precum endometrioza, chisturi ovariene sau tulburări tiroidiene. La spitalul timișorean sunt disponibile examene gratuite, cu bilet de trimitere, la Cabinetul de Ginecologie — ecografii, test Papanicolau şi investigaţii necesare pentru clarificarea cauzelor. Femeile sunt încurajate să nu amâne vizita la medic — un diagnostic timpuriu poate preveni complicaţii grave precum anemia, probleme de fertilitate sau afecţiuni uterine.
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat procesul de achiziție a Casei Mühle, un imobil cu o puternică valoare simbolică și emoțională pentru comunitatea locală. Clădirea a fost refăcută de către vechiul proprietar, conform obligațiilor stabilite de instanță, iar UPT va continua lucrările de restaurare, astfel încât imobilul să își recapete integral identitatea arhitecturală și funcțională. Prin acest demers, UPT își propune să ofere orașului un spațiu dedicat educației, culturii și colaborării. Casa Mühle va fi transformată într-un hub educațional modern, după consultări cu specialiști și oameni din societatea civilă.
Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care se respectă legislația referitoare la oprirea sau staționarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dar și pe locurile destinate persoanelor însoțite de copii minori, amenajate și semnalizate corespunzător în special în parcările supermarketurilor. De menționat că astfel de aspecte sunt nu numai constatate de polițiștii locali în cadrul patrulărilor efectuate, dar sunt semnalate și de către cetățenii deranjați de cei care nu-și respectă semenii. Practic, în ultima lună, cel puțin o persoană a fost depistată zilnic încălcând prevederile Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, iar de la începutul anului 1330 șoferi au fost sancționați pentru astfel de situații. Poliția Locală Timișoara reamintește că potrivit Legii 448/2006, în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi de la 2000 la 10.000 de lei și chiar cu ridicarea autovehiculului. Pentru parcarea pe locurile destinate persoanelor însoțite de minori până în 5 ani sancțiunile au aceeași valoare.
Asociația Miltonia anunță organizarea vernisajului expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești”, realizată de artista fotograf Georgiana Neda, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 15:00, la Conacul Zăgujeni, în cadrul Târgului de Crăciun găzduit de acest monument istoric. Expoziția reprezintă rezultatul procesului de documentare vizuală realizat în cadrul proiectului „Sarmale, oale și taclale – Redescoperirea gustului tradițional bănățean”, un proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Imaginile surprind felul în care rețetele tradiționale de sarmale, culese de la Păstrătorii de Tradiții din Banatul Montan, au fost reinterpretate de chefi contemporani. Evenimentul va fi urmat de lansarea volumului „Păstrătoarea de Tradiții”, semnat de autoarea Beatrice Căițanu, managerul proiectului, care a documentat în scris poveștile, întâlnirile și experiențele de teren avute alături de femeile din comunitățile tradiționale. Această expoziție vine în continuarea demersurilor Asociației Miltonia de a aduce în lumină patrimoniul cultural imaterial din Banat.