Știrile zilei – 8 mai 2024

1. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere pentru 8 mai. Este vorba despre străzile: Răsăritului, Intrarea Vântului, C-tin Brăiloiu, Cosminului, Intrarea Munților, Victor Babeș, Ciprian Porumbescu, dezafectare Spital Campanie CFR – Str. Nera, Silistra – Zona 15, 22 și 23, Palmierilor și Piața Badea Cârțan. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

2. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră. Autovehiculele vor fi utilizate pentru transportul elevilor timișeni și vor fi transferate centrelor pentru educație incluzivă sau către UAT-urile care au transmis solicitări în acest sens către administrația județeană. Suma primită de Consiliul Județean Timiș este de 24 de milioane de lei și este destinată acoperirii cheltuielilor eligibile, costurile de exploatare și întreținere urmând a fi suportate de beneficiari. Următorul pas după câștigarea finanțării este pregătirea documentației necesare pentru organizarea procedurii de achiziție publică.

3. Festivalul Internațional “Timișoara Muzicală” propune publicului unul dintre cele mai îndrăgite spectacole de operetă. Opereta “Bal la Savoy” continuă seria evenimentelor propuse anul acesta în cadrul Festivalului Internațional “Timișoara Muzicală”. Spectacolul va fi prezentat miercuri, 8 mai, de la ora 19:00, pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” este organizat de Filarmonica “Banatul” și Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Liceul de Artă Ion Vidu și Facultatea de Muzică și Teatru.

4. Timișoara Refugee Art Festival – TRAF 8 revine în Timișoara în perioada aprilie-noiembrie 2024, într-o formă complexă, extinzându-și grupul țintă către comunitățile defavorizate, persoanele marginalizate, excluse social sau supuse riscurilor de excluziune socială și persoanelor vulnerabile din toate categoriile de vârstă. În 2024, proiectul devine un program cultural cu intervenții în comunitățile locale pe parcursul a 6 luni implementat de Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale, alături de 14 parteneri locali și internaționali și cu sprijin financiar din partea Centrului de Proiecte a Municipiului Timișoara. Festivalul care a pornit în 2017 reprezintă un răspuns pentru crearea unui context intercultural, de celebrare a diversității culturale locale și internaționale din Timișoara.

5. SDM face cunoscut programul zilei de 8 mai unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere în Timișoara: marcaje rutiere în Zona Crișan, Zona Tipografilor – Str. București, Zona Plopi și Str. Ioan Curea – Str. Petre Râmneanțu. Indicatoare rutiere: Pe Str. Gării – Str. Gheorghe Pop de Băsești și Calea Șagului – Bd. Liviu Rebreanu. Camere de supraveghere video: pe Bd. Revoluției din 1989 – Bd. C. D. Loga. Modificări ale fazelor ciclului de semaforizare sau montare măști cu figurine pentru lentile semafoare pe Str. Jiul – Bd. Republicii. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.