1. Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier începând de mâine pe mai multe străzi din oraș, după cum urmează: azi, în intervalul orar 10:00 – 13:00, pe strada Aristide Demetriade, tronsonul cuprins între Calea Alexandru Ioan Cuza, respectiv bulevardul Antenei, în vederea execuției lucrărilor de protejare a rețelei de apă Aquatim; în perioada 05 – 09 noiembrie, pe strada George Enescu, în vederea organizării evenimentului sportiv ”Campionatul Național de Fond”. De asemenea, 15 locuri de parcare de pe splaiul Tudor Vladimirescu vor fi rezervate în perioada 06 – 09 noiembrie, precum și locurile de parcare publice de pe splaiul Spiru Haret, în perioada 05 – 09 noiembrie.
2. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 5 noiembrie. Este vorba despre străzile: Torac, Aleea Ionel Perlea, Circumvalațiunii, C-tin Brâncoveanu, Adam Müller Guttenbrunn, Pictor Theodor Aman, Albinelor și Pod de Fier Crișan – Plopi. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
3. Primăria Timișoara desfășoară, în perioada 11 – 17 noiembrie, în intervalul orar 09:00-17:00, o nouă acțiune de deratizare. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfășurare a acțiunii va fi extinsă. Aceste activități de deratizare sunt realizate periodic pentru a controla și reduce populația de rozătoare, contribuind astfel la protejarea sănătății și siguranței comunității. Produsele utilizate sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide.
4. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat Portalul Veterinar, în cadrul căruia utilizatorii pot accesa istoricul rezultatelor analizelor făcute în reţeaua Laboratoarelor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Conform ANSVSA, pentru a avea acces la „ATLAS Vet PORTAL”, operatorii economici trebuie să facă o solicitare scrisă către Institutele Naţionale de Referinţă Veterinare sau Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene ca să obțină un cont unic de acces cu utilizator şi parolă.
5. Traseul liniei de autobuz 24 va fi prelungit la cererea primăriei pentru ca timișorenii să se poată deplasa după desființarea liniei de autobuz 23 și suspendarea buclei Ciarda Roșie. Autobuzele de pe linia 24 fac legătura între Bulevardulul Sudului, AEM și Calea Urseni/Intrare Rudicica.