Știrile zilei – 4 noiembrie 2024

1. Stadiul lucrărilor la noul drum care face legătura între DN 69 Timișoara – Arad și A1 a ajuns la 30%. Potrivit DRDP Timișoara, constructorul se concentrează la terasamente, la structuri – poduri și pasaje – la podețe, se fac diverse lucrări hidrotehnice, relocare rețele electrice și se continuă aprovizionarea cu materiale. Proiectul cuprinde două poduri noi, șase pasaje și trei noduri rutiere.

2. Statul român va suporta cheltuielile pentru repatrierea cetățenilor români decedați în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 de euro, potrivit unei legi promulgate de președinte. Anual, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe se vor aloca fonduri pentru plata acestor cheltuieli, iar normele de punere în aplicare a legii se vor stabili prin ordin comun al ministrului afacerilor externe și al ministrului finanțelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ.

3. Cea de-a 19-a ediţie a Zilelor Culturii Sârbe la Timişoara va avea loc în perioada 7 – 29 noiembrie. Zilele Culturii Sârbe vor aduce activităţi pentru toate categoriile de vârstă, care includ un spectacol de teatru, un târg de carte şi spectacole folclorice dedicate tuturor celor care apreciază multiculturalitatea Banatului. Deschiderea festivă are loc in 7 noiembrie la Cinema Timiş.

4. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 4 noiembrie. Este vorba despre străzile: Torac, Aleea Ionel Perlea, Circumvalațiunii, Grădinița nr. 26, C-tin Brâncoveanu, Adam Müller Guttenbrunn, Pictor Theodor Aman, Sergent C-tin Mușat și Pod de Fier Crișan – Plopi. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

5. Primăria Timișoara organizează campania de reciclare „Orașe curate”, o inițiativă de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice. „Orașe curate” urmărește să mobilizeze cetățenii să predea în mod responsabil aparatele electrice și electronice care nu mai sunt utilizabile. Timișorenii pot să aducă echipamentele la următoarele puncte de colectare RETIM din oraș: Calea Torontalului, Calea Moșniței, Avram Imbroane și Ovidiu Cotruș. Pentru echipamentele voluminoase există și opțiunea de preluare direct de la domiciliu. Campania se desfășoară în perioada 1-30 noiembrie.