Știrile zilei – 31 octombrie 2024

1. Timișoara a fost selectată, în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică M100, pe lista celor 10 orașe din România care vor implementa proiecte pentru tranziția climatică, reducerea poluării și atingerea neutralității climatice până în 2035. În acest sens, Primăria va avea acces la fonduri dedicate pentru accelerarea investițiilor sustenabile.  O primă finanțare, în valoare de 10 milioane de euro, va fi atrasă direct de către municipalitate după aprobarea de către Guvern a programului național de investiții Energie Verde – 100. Fondurile sunt disponibile pentru Timișoara și alte nouă orașe din țară care s-au angajat să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2035. În procesul de selecție, Primăria a punctat cu investiții în transportul verde, modernizarea rețelei de termoficare și cu proiectele de regenerare urbană – Traian, Mocioni și Piața Victoriei.

2. Aquatim anunță că joi, 31 octombrie, între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în Moșnița Veche pentru lucrări de conectare a unei conducte la intersecția străzilor Mesteacănului și Bistrei. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă, mai transmite Aquatim.

3. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 31 octombrie. Este vorba despre străzile: Torac, Calea Buziașului, Aleea Ionel Perlea, Circumvalațiunii, Grădinița nr .26, Ștefan Luchian, Iuliu Podlipny, C-tin Brâncoveanu, Adam Müller Guttenbrunn, Pictor Theodor Aman și Daliei. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

4. Teme abordate în premieră la conferința PneumoClinics TM2024. Proiectul educațional științific reunește peste 200 de specialiști din țară. Printre temele abordate se numără fibroza și hipertensiunea pulmonară, afectarea pulmonară în bolile reumatice, rolul vaccinării antipneumococice la adulții cu afecțiuni respiratorii cronice, cancerul de plămân, astm, riscul cardiopulmonar în BPOC sau fibroza chistică. Manifestarea este organizată de Centrul de Cercetare și Inovare în Medicină Personalizată a Bolilor respiratorii UMF Victor Babeș Timișoara și Centrul de Expertiză pentru Boli Pulmonare Rare Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Dr. Victor Babeș Timișoara cu sprijinul Asociației Plămânului. Conferința PneumoClincsTM2024 va avea loc în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie în spațiile Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș.

5. Consiliul Județean Timiș invită iubitorii de artă, prin instituțiile sale de cultură, la vernisaje, diverse expoziții și la spectacole de teatru de păpuși. Muzeul Satului Bănățean aduce în publicului expoziția „Îngeri cu altițe”, organizată în colaborare cu Asociația „La blouse roumaine”. În cadrul acesteia, vor fi expuse lucrările artistei Mihaela Laslo, un omagiu adus identității românești și patrimoniului tradițional. De asemenea, Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara va găzdui un recital de vioară și pian, parte a proiectului Musical Crossroads, organizat de Asociația Scena Muzicală. Accesul este gratuit, dar rezervările trebuie efectuate în prealabil prin platforma Entertix. La Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” actori vor pune în scenă spectacolul „Doi purceluși sau cei șapte ani de acasă”.

6. Zece rugbiști de la SCM USV Timișoara au fost convocați la naționala României, care va disputa trei meciuri test luna viitoare. România va întâlni Tonga în data de 9 noiembrie, Canada, 16 noiembrie și Uruguay, 23 noiembrie. Toate partidele au loc în București, pe Stadionul Arcul de Triumf, de la ora 18:00.