Astăzi, de Ziua Mondială a Tulburării Afective Bipolare, specialiștii atrag atenția asupra acestei afecțiuni psihice severe, de care suferă aproape 150.000 de români. Spre deosebire de schimbările normale de dispoziție, tulburarea bipolară se manifestă prin episoade intense de manie sau hipomanie și depresie, care pot dura zile sau săptămâni și afectează profund viața pacientului. Dr. Maria-Angela Toth, medic primar psihiatru la Spitalul Clinic CF Timișoara, spune că în fazele maniacale pacienții pot avea energie excesivă, vorbesc mult, iau decizii riscante și dezvoltă convingeri nerealiste. În episoadele depresive apar tristețe persistentă, retragere socială și dificultăți de concentrare. Cu tratament adecvat, monitorizare, medicație și psihoterapie, mulți pacienți pot duce o viață funcțională și echilibrată. Ziua de 30 martie a fost aleasă simbolic, fiind legată de ziua de naștere a pictorului Vincent van Gogh, asociat cu suferința psihică. Specialiștii avertizează că banalizarea expresiei „sunt bipolar” poate întârzia diagnosticul corect și subliniază importanța înțelegerii și tratării acestei boli.
ONG-ul Romanian Space Initiative (ROSPIN) recrutează studenți pentru proiectul SAT-1, care prevede construirea unui satelit de tip CubeSat care va fi poziționat pe orbita Pământului pentru a monitoriza pădurile din România și pentru a identifica regiunile care pot fi reîmpădurite. Studenții vor avea astfel oportunitatea de a lucra la unul dintre subsistemele satelitului pentru a acumula experiență practică în domeniul spațial. În prezent, satelitul este în faza de dezvoltare și testare, iar planul este să fie lansat pe orbită la sfârșitul anului 2027. Data limita de inscriere este 3 aprilie.
La Timișoara va fi inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu”. Evenimentul este programat marți, 31 martie, de la ora 13:00, în sala de conferințe a Centrului Oncogen. Noua structură medicală va oferi servicii în regim de spitalizare de zi pentru pacienții cu alergii complexe până la alergii medicamentoase sau la venin de insecte, cu risc de șoc anafilactic. Compartimentul este dotat pentru investigații moderne, inclusiv teste de provocare medicamentoasă și alergologie moleculară, care permit stabilirea unui diagnostic precis și aplicarea unui tratament personalizat. Unitatea are șase paturi, iar o parte din echipamente au fost asigurate printr-un proiect susținut de Clubul Rotary Timișoara. Serviciile sunt disponibile în baza unui bilet de trimitere și sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, însă pot fi accesate și contra cost de pacienții neasigurați sau de cei care doresc programări mai rapide. În România, centre similare mai funcționează în București, Cluj și Iași.
Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara își desfășoară activitatea în condiții dificile, din cauza lipsei spațiilor adecvate pentru repetiții și producție. Instituția funcționează în Palatul Culturii, unde împarte Sala Mare cu Teatrul German de Stat, situație care reduce timpul de repetiție și complică procesul de montare a spectacolelor. În acest context, teatrul a apelat la spații alternative. Unul dintre acestea este cel din Calea Aradului, în incinta fostei UTT, folosit pentru repetiții, ateliere și depozitare de decoruri. De asemenea, un spațiu de tip studio din Casa cu Lei, din Piața Unirii, găzduiește spectacole de dimensiuni reduse și producții experimentale. Un alt proiect important, transformarea fostului Cinema Arta într-un spațiu cultural, este blocat în prezent din cauza unor probleme administrative, care împiedică demararea lucrărilor de reabilitare. Reprezentanții teatrului subliniază că utilizarea acestor spații alternative este esențială pentru desfășurarea activității artistice, care include anual până la 9 premiere și numeroase evenimente culturale. Totodată, noile spații permit accesul persoanelor cu dizabilități, în cadrul programului „Teatru pentru toți”.
Aquatim anunță întreruperi de apă marți, 31 martie, în mai multe localități din județul Timiș. Între orele 9 și 17, alimentarea cu apă va fi oprită în Moșnița Nouă și Moșnița Veche, pentru lucrări de conectare a unor conducte la intersecțiile străzii Iris cu străzile Claudia și Camelia. În același interval, în localitățile Albina, Bucovăț și Bazoșu Nou, presiunea apei va fi scăzută. De asemenea, între orele 9 și 12, furnizarea apei va fi întreruptă în Ianova, pentru lucrări de mentenanță la gospodăria de apă. Reprezentanții Aquatim recomandă consumatorilor să-și asigure rezervele necesare de apă pentru perioada întreruperilor.
Societatea de Transport Public Timișoara informează că din 30.03.2026 traseele liniilor de autobuz Expres 1, Expres 3 și 5B vor fi modificate temporar, ca urmare a închiderii Podului Iuliu Maniu, în vederea realizării lucrărilor de modernizare. Aceste modificări vor fi valabile pe durata desfășurării lucrărilor de modernizare la Podul Iuliu Maniu.
Timișoara obține o finanțare europeană de peste 97 de milioane de lei pentru realizarea Magistralei Verzi de pe Calea Șagului. Contractul a fost semnat de primarul Dominic Fritz, iar proiectul vizează modernizarea uneia dintre cele mai aglomerate artere din oraș, de la intrarea dinspre Șag până la Piața Mocioni. Investiția prevede benzi dedicate transportului public, trasee pentru bicicliști, trotuare modernizate și extinderea spațiilor verzi, cu scopul de a reduce poluarea și de a îmbunătăți mobilitatea urbană. Potrivit proiectului, pe cea mai mare parte a traseului vor fi amenajate două benzi auto pe sens, iar peste 114.000 de metri pătrați de spațiu urban vor fi reconfigurați. Valoarea totală a investiției este de peste 158 de milioane de lei, din care aproximativ 97 de milioane provin din fonduri europene, iar restul reprezintă contribuția Primăriei Timișoara. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Vest 2021–2027.
Restricții de circulație în Timișoara pentru lucrări la rețeaua de gaze. Începând de luni, 30 martie, traficul rutier este restricționat pe strada Eroii de la Păuliș, până în 30 mai, pentru lucrări de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaze naturale. Lucrări similare au loc și pe strada Salcâmilor, unde restricțiile vor fi în vigoare până în 30 iunie. Autoritățile le recomandă șoferilor să folosească rute alternative și să respecte semnalizarea rutieră din zonele afectate.
Timișorenii pasionați de cinema vor avea ocazia să vadă patru filme italiene clasice, restaurate, într-o retrospectivă dedicată cinematografiei politice din anii ’60-’70. Evenimentul, organizat de Ceau, Cineclub! și Institutul Italian de Cultură, va avea loc între 17 și 19 aprilie la Cinema Studio. Programul include capodoperele lui Francesco Rosi, „Salvatore Giuliano” și „Cu mâinile pe oraș”, filmul lui Elio Petri „Anchetă asupra unui cetățean mai presus de orice bănuială” și „Conformistul” de Bernardo Bertolucci. Filmele explorează puterea, justiția și tensiunile sociale din Italia acelor ani și rămân extrem de relevante și astăzi. Biletele și programul complet sunt disponibile pe site-urile Ceau, Cinema! și Cinema Studio.
Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au fost învinși la limită, în deplasare, de CS Vâlcea, după un meci extrem de echilibrat. Cu mai puțin de un minut înainte de final, scorul era egal, însă gazdele au înscris decisiv de la distanță, iar Timișoara a ratat ultimul atac. S-a încheiat 88 la 85 pentru Vâlcea, iar bănățenii bifează al doilea eșec consecutiv și pierd teren în lupta pentru play-off. În următorul meci, SCM Politehnica va juca pe teren propriu, în 2 aprilie, cu CSO Voluntari.