Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi și/sau lichizi pentru sezonul 1 noiembrie 2025 – 1 octombrie 2026. Plata se face în perioada 3-5 martie pentru luna ianuarie. Pentru solicitările depuse după 20 ianuarie, plata se va face în termen de 30 de zile de la transferul fondurilor de la bugetul de stat, data urmând să fie anunțată ulterior.
La Timișoara, Asociația Teatrul Experimental Senzorial marchează 10 ani de activitate și lansează un proiect dedicat actorilor amatori și tuturor celor dornici de autocunoaștere. „Fragments of Reality” debutează în prima săptămână din martie cu o serie de ateliere de teatru senzorial, desfășurate la Habitat Bastion 1. Atelierele încep sâmbătă, 7 martie, și continuă până la jumătatea lunii aprilie. Participanții vor explora exerciții artistice și creative, vor descoperi tehnici de teatru alternativ și vor contribui la realizarea unui spectacol programat în 18 și 19 aprilie. Proiectul este coordonat de regizorul Sebastian Dobrescu și actrița Jasmina Mitrici, iar participarea este gratuită, pe bază de înscriere online. „Fragments of Reality” este organizat de Asociația Teatrul Experimental Senzorial și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
La Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, un bărbat de 45 de ani a fost depistat de polițiștii de frontieră încercând să părăsească țara cu un permis de conducere fals, emis aparent de autoritățile din Polonia. În urma verificărilor, s-a constatat că documentul era contrafăcut, iar bărbatul nu avea drept legal de a conduce. El le-a spus oamenilor legii că ar fi obținut permisul după ce ar fi urmat o școală de șoferi din Polonia. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul fără permis. Cercetările continuă.
Instagram va începe să trimită alerte părinților dacă adolescenții caută în mod repetat termeni legați de sinucidere sau autovătămare pe platformă, anunță rețeaua socială. Notificările vor fi trimise prin e-mail, SMS, WhatsApp sau direct în aplicație părinților care au activată funcția de supraveghere a contului tânărului. După primirea alertei, aplicația le oferă și resurse sau contacte de specialitate pentru a aborda subiectul cu copilul. Noul sistem de alerte debutează săptămâna aceasta în Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Australia, urmând să fie extins ulterior și în alte regiuni, într-un context mai larg de măsuri pentru protecția tinerilor pe rețelele sociale.
Filmul Un loc sigur, debutul în lungmetraj al regizoarei Cecilia Ștefănescu, va avea o proiecție specială la Timișoara, în prezența echipei filmului. Înainte de premiera în cinematografele din toată țara din 13 martie, vor fi organizate o serie de proiecții în avanpremieră într-un turneu de promovare în câteva orașe din țară. Prin urmare, publicul timișorean este invitat la o proiecție specială care va avea loc vineri, 6 martie, de la ora 20:00, la Cinema Victoria, unde va avea ocazia să se întâlnească și să discute cu regizoarea Cecilia Ștefănescu și cu unul dintre protagoniștii filmului, actorul Emil Măndănac.