Știrile zilei – 27 iunie 2024

1. Cel mai mare spital din Timișoara va trata alergiile într-un compartiment nou creat. Amenajările de la Spitalul Județean se află în plină desfășurare și, între timp se așteaptă și autorizarea, pentru ca primii pacienți să fie preluați din această toamnă. Timișoara va fi al treilea oraș din România, după București și Cluj Napoca, unde un spital de stat are un Compartiment de alergologie. Primul salon al compartimentului este dedicat alergologiei de urgență și a fost dotat cu echipamente de ultimă generație de Clubul Rotary Timișoara.

2. Deputaţii au adoptat miercuri, 26 iunie, măsuri legislative prin care operatorii economici sunt obligaţi să solicite acte de identitate pentru verificarea vâstei de 18 ani a persoanelor care cumpără băuturi alcoolice, energizante şi produse din tutun. Documentul prevede sancţiuni cu amendă de la 10 la 30.000 de lei în cazul în care nu se respectă această regulă. Votul de ieri este decizional, iar actul normativ va fi transmis spre promulgare la Preşedinţie.

3. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru ziua de 27 iunie. Este vorba despre străzile: Glad, Cosminului, Eugen Pop, Circumvalațiunii, Cezar, Calea Lugojului, Albinelor, Palmierilor, Protopop George Dragomir și Evlia Celebi. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

4. SDM face cunoscut programul zilei de 27 iunie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere – pe timpul nopții pe Calea Aradului. Montare rastele pentru biciclete în Piața Țepeș Vodă; buton de comandă pentru semafor pietonal pe Str. Grigore Alexandrescu – TP semaforizată. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.