1. A început votul publicului în competiția Destinația Anului 2024, cel mai important proiect de promovare a turismului intern. Competitia își propune să desemneze cele mai atractive destinații ale anului în România. Timișoara se află printre finalistele categoriei Orașe care Inspiră, alături de Oradea şi Alba Iulia şi alte 9 municipii, inclusiv Capitala. De asmenea, Domeniile Murani au rămas în competiţia categoriei Distracţie şi aventură, iar Castelul Corvinilor în finala categoriei Atracții cultural-educative. Ţara Haţegului poate fi votată la categoria regiuni eco-turistice, alături de alte 11 destinaţii din ţară, iar Băile Felix între staţiunile turistice. Destinaţiile favorite pot fi votate până în data de 8 mai.
2. Catedrele de științe morfologice de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunță organizarea Simpozionului intitulat Zilele Morfologiei Timișorene, în perioada 10-12 octombrie 2024. Această manifestare științifică își propune să reunească colectivele Catedrelor de Anatomie-Embriologie, Biologie Celulară și Moleculară, Histologie și Morfopatologie de la universitatea noastră și la care sunt invitați colegii din țară și din străinătate. Interesul pentru această manifestare este susținut de succesul primei ediții în urmă cu cinci ani. Organizatorii speră că această manifestare va deveni tradiție la UMFT si va naște idei noi de cercetare, de practică pedagogică medicală care vor fi sursă pentru viitoare publicații de succes.
3. Zilele acestea se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Lucrările vor avea loc în intervalul orar 8-15, după următorul program: în 23 aprilie presiunea va fi scăzută în Ohaba-Forgaci, în 24 aprilie se va opri apa în Știuca și Oloșag, iar presiunea va fi scăzută în Sinersig. În 25 aprilie presiunea va fi scăzută în Ohaba-Forgaci și Știuca, pe 29 aprilie presiunea va fi redusă în Oloșag, iar pe 30 aprilie se va opri apa în Dragomirești. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
4. Muzeul Național al Banatului din Timișoara reia expozițiile din ciclul Patrimonium care prezintă bunuri culturale intrate în colecțiile sale în ultimul an. Expoziția va fi deschisă la în prima săptămână a lunii mai. Evenimentul precede Noaptea Muzeelor, când festivalul istoric din curtea Bastionului Theresia și expozițiile vor încerca să stabilească noi recorduri de participare a publicului.
5. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, desfășurata ieri la Timișoara, este inclusă și în calendarul Federației Române de Ciclism, reunind copii, sportivi profesioniști și amatori. La fel ca la edițiile precedente, toți banii strânși din taxa de participare vor fi donați pentru susținerea unor sportivi cu rezultate foarte bune din cadrul Clubului Politehnica.
6. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru ziua de 22 aprilie. Este vorba despre: Str. Răsăritului, Intrarea Vântului, C-tin Brăiloiu, Orșova, Dej, Palmierilor, Silistra (zonele 15, 22 și 23), Al. Vaida Voievod si Piața Badea Cârțan. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate.