În atenția călătorilor din Timișoara: circulația mai multor mijloace de transport public va fi modificată temporar joi, 21 mai, între orele 11:00 și 13:00, din cauza închiderii traficului pe bulevardul Regele Ferdinand I, în zona Catedralei Mitropolitane. Restricțiile sunt impuse pentru desfășurarea ceremoniei militare și religioase dedicate Zilei Eroilor. Troleibuzele de pe linia 16 vor circula deviat, pe traseul liniei 15, între Poșta Mare și Complexul Studențesc. Autobuzele liniilor 32, 33 și 33B vor întoarce la Piața Mocioni. De asemenea, traseul liniei Expres 3 va fi modificat temporar. La tur, autobuzele vor circula prin bulevardul 16 Decembrie 1989, Piața Mocioni și Gara de Nord, iar la retur pe bulevardul General Ion Dragalina și Splaiul Tudor Vladimirescu. Societatea de Transport Public Timișoara le recomandă călătorilor să-și planifice din timp deplasările în intervalul afectat.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere avertizează că două site-uri neautorizate, rovinietadigitala.ro și tollvignettes.com, aparținând unei companii din Țările de Jos, percep taxe suplimentare nejustificate la achiziția rovinietei. Potrivit instituției, utilizatorii plătesc pe aceste site-uri cu aproximativ 30% mai mult, sub forma unei „taxe de înregistrare”, pe lângă tariful reglementat prin lege. CNAIR recomandă cumpărarea rovinietei de pe site-ul oficial erovinieta.ro sau de la distribuitorii autorizați, pentru a evita costurile suplimentare. Instituția transmite că nu-și asumă responsabilitatea pentru achizițiile făcute prin site-uri neautorizate.
Primăria Timișoara propune pentru 2026 un buget de aproape 3 miliarde de lei. Din total, aproape 1,6 miliarde sunt destinate investițiilor, iar 1,36 miliarde de lei pentru funcționarea serviciilor publice. Potrivit primarului Dominic Fritz, cele mai mari alocări merg către mobilitate și educație. Aproape 790 de milioane de lei pentru transport și infrastructură, inclusiv pentru proiecte precum Podul Solventul, Inelul 2, Magistrala Verde sau modernizarea transportului public. Educația beneficiază de 424 de milioane de lei pentru reabilitarea școlilor, construcții noi, burse și sprijin pentru elevi. Alte fonduri importante sunt destinate tranziției către energie verde, modernizării spitalelor, precum și culturii și sportului, unde continuă investițiile în MultipleXity și noul Stadion „Eroii Timișoarei”.
La începutul lunii, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a participat la Conferința „Internaționalizarea învățământului superior în România: către o mobilitate echilibrată și incluzivă”, organizată la Timișoara. Universitatea a fost reprezentată de prorectorul pentru relații internaționale, prof. univ. dr. Claudia Borza. Evenimentul, organizat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, UEFISCDI și Consiliul Național al Rectorilor, a reunit specialiști din domeniul internaționalizării învățământului superior. Participanții au discutat despre mobilități academice, cooperare europeană, promovarea României ca destinație de studiu și schimbul de bune practici între universități. Conferința a evidențiat și direcțiile viitoare pentru dezvoltarea unui învățământ superior mai incluziv și mai bine conectat la spațiul academic european.
Administrația Bazinală de Apă Banat a început lucrările de modernizare și creștere a siguranței la acumularea Surduc, una dintre cele mai importante surse de apă din vestul țării. Investiția vizează îmbunătățirea infrastructurii hidrotehnice și creșterea siguranței în exploatarea barajului. Proiectul include modernizarea echipamentelor și a sistemelor de monitorizare, lucrări care vor contribui la reducerea riscului de inundații și la o gestionare mai eficientă a resurselor de apă. Acumularea Surduc are un rol esențial atât în alimentarea cu apă, cât și în protecția împotriva viiturilor pentru localitățile din zonă. Reprezentanții ABA Banat spun că investiția face parte din programul de modernizare a infrastructurii de apă și adaptare la schimbările climatice.
Universitatea Politehnica Timișoara îi invită pe timișoreni sâmbătă, 23 mai, la Noaptea Europeană a Muzeelor, organizată la Muzeul Tehnic UPT din cadrul Experimentarium TM. Evenimentul se desfășoară între orele 14 și 21, iar accesul publicului este gratuit. Vizitatorii vor putea descoperi instalații digitale interactive, aplicații de realitate virtuală și augmentată, jocuri educative și expoziții dedicate evoluției tehnologiei informației. Organizatorii pregătesc și tururi ghidate gratuite, iar evenimentul își propune să aducă mai aproape de public istoria tehnologiei și legătura dintre artă, educație și inovație digitală.