1. Pentru siguranța circulației rutiere, pe Centura Timișoara Sud au fost montate indicatoare rutiere suplimentare, transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Șoferilor li se cere să fie atenți la noile indicatoare și să respecte semnificația acestora.
2. Primăria Timișoara continuă să investească în extinderea rețelei de iluminat public. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru lucrările de proiectare și execuție a obiectivului „Extindere iluminat public pe str. Radu Tudoran (parțial) și Calea Dorobanților (de la Hotel 2000 până la ieșirea din oraș)”. Contractul, în valoare de 214 mii de lei (fără TVA), a fost încheiat cu firma ELBA-COM SA. Proiectul va fi realizat în șase luni, împărțit în două etape. Garanția lucrărilor va fi de 60 de luni.
3. Aquatim transmite că miercuri, între orele 08:00-19:00, la intersecția dintre Vulturilor și Ion Barac, se va executa o cuplare de conductă. Se va sista furnizarea apei pe străzile Vulturilor (între I. Barac și Transilvania), Vasile Lupu, I. Barac și Gh. Șincai. De asemnea, joi, între orele 08:00-20:00, se va executa o cuplare de conductă la intersecția străzilor Vasile Pârvan cu Traian Lalescu. Vor rămâne fără apă străzile T. Lalescu, V. Pârvan, Facultățile de Construcții, de Mecanică, de Electronică și Telecomunicații și Biblioteca Politehnicii. Presiunea apei va fi redusă pe străzile Victor Babeș, Ion Curea, Sfânta Rozalia și Plautius Andronescu.
4. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 18 septembrie. Este vorba despre străzile: Glad, Theodor Mihaly, București nr. 15, Aurel Popovici, Constantin Brâncuși, Aleea Ionel Perlea, Calea Circumvalațiunii, Socrate, Câmpului, Torac, Gării, Calea Torontalului, Piața Libertății, Piața Unirii, Pod de Fier Crișan-Plopi, Johann Heinrich Pestalozzi – Ștefan cel Mare și Aleea Gorunului. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
5. SDM face cunoscut programul zilei de 18 septembrie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere pe timp de noapte pe Str. Gării și Str. Cluj – Bd. Victor Babeș; modernizarea instalației de semaforizare – Str. Johann Heinrich Pestalozzi – Str. Ștefan cel Mare; marcaje rutiere de traversare pentru pietoni pe Str. Măgura – străzi adiacente și Str. Orșova – străzi adiacente. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.