Poliția Locală Timișoara a aplicat o amendă de 15.000 de lei unei persoane care a predat deșeuri textile și reciclabile unui operator neautorizat, acestea fiind abandonate ulterior pe un teren viran din cartierul Freidorf. În urma verificărilor efectuate de Serviciul Protecția Mediului, au fost găsite indicii care au dus la identificarea proprietarului deșeurilor. Acesta este obligat să ridice deșeurile și să le predea unui operator autorizat în termen de șapte zile. Poliția Locală continuă cercetările pentru identificarea celor care au abandonat efectiv deșeurile pe câmp. Reprezentanții instituției reamintesc că abandonul de deșeuri se sancționează cu amenzi de până la 45.000 de lei pentru persoanele fizice.
Administrația Bazinală de Apă Banat a finalizat lucrările de consolidare și reprofilare a râului Timiș pe sectorul Lugoj – frontiera cu Serbia. Investiția, în valoare de peste 34 de milioane de lei, a fost realizată în perioada 2024-2026 și a avut ca principal scop protejarea digurilor împotriva eroziunii și reducerea riscului de inundații. Intervențiile au vizat zonele vulnerabile din Lugoj, Coșteiu, Belinț, Moșnița Nouă, Parța și Grăniceri.
Pasionații de astronomie sunt invitați sâmbătă seara la o sesiune specială de observații astronomice organizată de Planetariul UVT „Ioan Curea”. Evenimentul va avea loc în apropierea localității Jebel, începând cu ora 20:30. Participanții vor putea observa cerul prin mai multe telescoape, inclusiv prin telescopul Planetariului Universității de Vest din Timișoara, și vor afla informații despre obiectele cerești vizibile în această perioadă. Cei interesați să participe sunt rugați să se înscrie prin e-mail, pentru a primi toate detaliile legate de locație și organizare.
Primăria Timișoara anunță proprietarii de terenuri din extravilan că documentele tehnice ale cadastrului pentru 39 de sectoare cadastrale au fost afișate public. Acestea fac parte din programul de înregistrare sistematică prin care proprietățile sunt măsurate și înscrise gratuit în cartea funciară. Proprietarii sunt invitați să verifice datele referitoare la suprafață, limitele terenurilor și titularii dreptului de proprietate. Eventualele neconcordanțe pot fi semnalate prin cereri de rectificare până la data de 18 iulie. Documentele pot fi consultate la Primăria Timișoara, la Compartimentul Administrare Fond Funciar, precum și online, pe site-urile Primăriei și Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Timișoara face un nou pas spre dezvoltarea unei zone metropolitane integrate. Consiliul Local a aprobat înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Timișoara”, care va reuni, într-o primă etapă, municipiul Timișoara și comunele Dumbrăvița și Ghiroda. Noua structură își propune să faciliteze colaborarea dintre administrațiile locale în domenii precum transportul public, mobilitatea, infrastructura și educația. Reprezentanții celor trei administrații spun că provocările generate de dezvoltarea rapidă a zonei depășesc granițele administrative și necesită soluții comune. Pe termen lung, asociația va fi deschisă tuturor localităților din zona metropolitană.
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu se pregătește pentru o nouă expediție în Munții Karakorum, având ca obiectiv cucerirea vârfului Gasherbrum II, de 8.035 de metri, al 13-lea cel mai înalt din lume. Ascensiunea face parte din proiectul său de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor. În prezent, Colibășanu mai are de cucerit trei astfel de vârfuri. Expediția vine după tentativa din 2024, când echipa sa a fost nevoită să renunțe la ascensiune din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a riscului ridicat de avalanșe. Cu 26 de expediții internaționale la activ, Horia Colibășanu este singurul român care a urcat cinci dintre cei mai periculoși optmiari ai lumii fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor.
Inflația din România a fost de aproape trei ori mai mare față de media UE și în luna mai. Datele publicate de Oficiul de statistică al Uniunii Europene arată că rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut până la 3,3% în mai, de la un nivel de 3,2% în aprilie, iar România este, din nou, țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 9,7%.
Google a lansat Android 17, care este disponibil acum doar pentru telefoanele companiei, înainte de a ajunge și pe dispozitivele altor producători. Acesta vine cu câteva funcții noi, precum Bubbles (care aduce ferestre plutitoare pentru multitasking mai facil) și Screen Reactions, dar și cu modelele de AI Omni și Lyria 3, pentru generare video și de muzică.