Știrile zilei – 13 mai 2026

Primăria Timișoara a primit 13 oferte pentru construirea primului parc fotovoltaic al orașului, un proiect de peste 32 de milioane de lei finanțat prin Fondul pentru Modernizare. Parcul va fi amenajat în zona Freidorf și va avea aproximativ 8.200 de panouri fotovoltaice. Investiția va produce energie verde pentru consumul municipalității și va acoperi o mare parte din necesarul pentru iluminatul public. Reprezentanții primăriei spun că proiectul va reduce atât costurile la energie, cât și emisiile de dioxid de carbon. Termenul estimat pentru realizarea investiției este de un an, dintre care cinci luni pentru proiectare și șapte luni pentru execuția lucrărilor.

Muzeul Național de Artă Timișoara deschide joi, 14 mai, de la ora 17:00, expoziția „Insectarium”, parte a programului „Sezon de Grafică la MNArT”. Evenimentul reunește lucrări realizate de studenți și tineri artiști de la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Expoziția propune o incursiune artistică în universul insectelor, prin gravură, desen, colaj și instalații contemporane, punând în lumină relația dintre om și natură și fragilitatea ecosistemelor. Expoziția va putea fi vizitată până în 25 iunie, în Galeria L și Galeria Parafraze ale Muzeului Național de Artă. 

La Arad se produc din nou vagoane militare pentru NATO. Compania Astra Vagoane Călători a anunțat că va fabrica încă 20 de vagoane speciale pentru medicina militară, după ce a livrat deja opt vagoane de comandă în cadrul unui contract anterior. Reprezentanții companiei spun că producția continuă după reluarea finanțării din partea NATO. Fabrica din Arad este autorizată de Alianța Nord-Atlantică pentru realizarea acestui tip de vagoane speciale. Potrivit conducerii Astra Vagoane Călători, noul contract urmează să fie semnat în perioada următoare.

ANAF pregătește lansarea aplicației „E-bon”, prin care cetățenii vor putea verifica autenticitatea bonurilor fiscale direct de pe telefonul mobil. Sistemul ar urma să fie disponibil în următoarele săptămâni și are ca scop combaterea fraudelor fiscale. Președintele ANAF, Adrian Nica, spune că aplicația nu va transforma consumatorii în „informatori”, ci va folosi analize automate pentru identificarea neregulilor și reducerea controalelor asupra micilor comercianți. Instituția lucrează și la un sistem propriu de inteligență artificială pentru structurile de control, precum și la modernizarea platformei Spațiul Privat Virtual.

Casa Mühle din Timișoara își redeschide porțile pentru comunitate, sâmbătă, 16 mai, printr-un eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și ATU. Programul include lansarea volumului „Strategia. Organizații și comunități inteligente”, semnat de Călin Hințea, o conferință dedicată proiectului de recuperare a clădirii și un program de Porți deschise, între orele 12:30 și 21:00. Vizitatorii vor putea descoperi o expoziție despre istoria casei și transformările prin care a trecut, de la moștenirea familiei Mühle până la reintegrarea sa în patrimoniul public și universitar. Organizatorii își propun ca acest spațiu să devină un loc activ pentru educație, cultură și dialog comunitar. Evenimentul are loc la Casa Mühle, pe bulevardul Mihai Viteazul numărul 3, iar accesul publicului este gratuit.

Clinica Universitară Abilități Clinice, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, a organizat zilele trecute, la Centrul de Training și Chirurgie Experimentală „Pius Brînzeu”, cursul postuniversitar intitulat „Complicații hematologice și cardiologice la femeia gravidă: abordare multidisciplinară”. Agenda cursului a inclus cele mai frecvente complicații din hematologie, obstretică și cardiologie, fiind prezentate cele mai noi abodări în diagnosticul și managementul pacientelor gravide cu patologii complexe. Cursul a reunit medici rezidenți, specialiști și medici primari din diverse specialități, într-un cadru dedicat actualizării cunoștințelor și colaborării interdisciplinare.