1. Lucrările la stadionul pe care îl construiește primăria Timișoara în Calea Buziașului au ajuns la mai bine de o treime. Potrivit municipalității, este vorba despre primul stadion care se ridică în Timişoara, după 60 de ani. Arena va fi de categoria patru, în conformitate cu cerinţele UEFA şi IFAB şi va putea găzdui inclusiv competiţii internaţionale. Costurile se ridică la 123,6 milioane de lei cu TVA şi sunt suportate din bugetul local, iar termenul de execuţie este de doi ani şi trei luni. Lucrările au început în martie 2024.
2. Circulaţia trenurilor internaţionale va suferi modificări în zilele de 22 şi 23 martie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria. Astfel, trenurile internaţionale IR 377 Budapesta – Timişoara Nord, IR 75 Budapesta – Cluj Napoca şi IR 375 Budapesta – Arad vor pleca din staţia Budapesta Keleti cu 5 minute mai devreme faţă de graficul de circulaţie din mersul trenurilor, anunță CFR Călători.
3. Publicul cinefil din Timişoara este aşteptat să descopere între 21 şi 23 februarie o retrospectivă de şase filme clasice de la Il Cinema Ritrovato din Bologna, cel mai important festival de cinema de patrimoniu din lume, organizată în parteneriat de Ceau, Cinema! şi Institutul Italian de Cultură. Filmele, realizate de mari cineaşti vor fi proiectate în versiuni restaurate, iar proiecţiile vor avea loc la Cinema Studio.
4. Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 14:00, în Sala de Sport din Jebel se va desfăşura un campionat de tenis şi volei. Manifestarea face parte din programul Jebel-Sat European de Tineret. Înscrierea se face pe baza completării unui formular online. Activitatea face parte din programul Jebel-Sat European de Tineret si este finanţată prin Corpul European de Solidaritate. Titlul de Sat European de Tineret 2024 este acordat în cadrul programului European Youth Village, un program apolitic de organizare comunitarã a tinerilor din mediul rural coordonat la nivel naţional de către Asociaţia pentru Dezvoltare Activă si Go Free – Asociaţia pentru Sprijinirea Societăţii Civile.