1. Ministerul Educaţiei propune ca în 2025 simularea examenelor naţionale să aibă loc în luna martie. Într-o postare pe internet, ministrul Ligia Deca transmite că a ţinut cont de sugestiile profesorilor şi părinţilor, ca datele pentru simulări să se anunţe mai devreme şi precizează că acestea vor fi stabilite înainte de începerea următorului an şcolar. Astfel, simularea probelor pentru Evaluarea Naţională ar urma să aibă loc începând din 17 martie, iar cea pentru Bacalaureat o săptămână mai târziu, din 24 martie. Calendarul testărilor va fi supus dezbaterii publice odată cu propunerile privind datele de desfăşurare a examenelor propriu-zise.
2. În perioada 12 august, ora 24:00 – 09 septembrie, pe strada Gh. Adam se vor executa lucrări la rețeaua de apă și canalizare. În aceste condiții, liniile de tramvai 1, 2 și 5 vor circula deviat pe traseul Piața Traian – Piața Badea Cârțan – Gara de Est, cu întoarcere în buclă de la Gara de Est. Celelalte mijloace de transport în comun, care au trasee pe strada Gh. Adam vor circula conform restricțiilor de circulație semnalizate în zonă. De asemenea, pentru a asigura continuitatea serviciului de transport public în zona cu restricții de circulație, din 13 august până în 09 septembrie, Societatea de Transport Public Timișoara va introduce un autobuz scurt care va circula sub denumirea de linia 2B.
3. Aquatim anunță că marți, 13 august, între orele 8-12, în Visag vor avea loc lucrări de mentenanță la pompa din foraj. Pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei în localitate. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată, transmite societatea.
4. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru ziua de 13 august. Este vorba despre străzile: Glad, Cosminului, Armoniei, Calea Aradului, Grigore Alexandrescu, Franz Schimtz, Circumvalațiunii, Calea Dorobanților, Gr[dina zoologic[, Ofcea și Albăstrelelor-pasarela Plopi. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
5. Casieriile Aquatim și centrul relații clienți din Timișoara, de pe str. Enric Baader, vor fi închise în perioada 15-16 august. Muzeul Apei va fi, de asemenea, închis joi și vineri, 15 – 16 august. Sâmbătă, 17 august, este deschis, iar programul de vizitare este cel obișnuit, 10-16, iar duminică este deschis de la ora 18 pentru un eveniment special, cu acces liber, concertul educativ ClassiKid, organizat de Asociația Scena muzicală.
5. SDM face cunoscut programul zilei de 13 august unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere pe timp de noapte pe Calea Aradului; marcaje rutiere de traversare pentru pietoni pe Str. Dr. Ioan Mureșan – străzile adiacente; montare semafor pietonal pe Str. Ștefan cel Mare – Str. Gloriei și Str. Ștefan cel Mare – Bd. Eroilor de la Tisa. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.
7. Clubul de Ciclism Velocitas din Timișoara anunță o nouă ediție a Cupei Pădurea Verde la Ciclism, un eveniment care va aduce bucurie, mișcare și competiție în inima naturii. Ediția din acest an, programată pentru 25 august, continuă tradiția unei competiții care a cucerit inimile cicliștilor de toate vârstele. Ajunsă la a șasea ediție, Cupa Pădurea Verde la Ciclism promite să fie o adevărată sărbătoare a ciclismului, cu un accent special pus pe cei mai tineri participanți, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani.
8. Liga de Rugby se reia după turneul nord-american al naționalei României. Ultimele două etape din sezonul regular și semifinalele sunt programate în această lună. SCM Timișoara o va întâlni pe CSM Știința Baia Mare, acasă, și pe Rapid București, în deplasare, în aceste ultime două runde. Partida cu maramureșenii va avea loc sâmbătă, 17 august, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. În acest moment, Baia Mare a urcat pe primul loc al clasamentului, cu 33 de puncte, urmată de SCM USV Timișoara, cu 31, și Dinamo București, cu 29.