Știrile zilei – 12 martie 2026

Bolile respiratorii sunt printre cele mai frecvente afecțiuni la copiii care ajung la medic în această perioadă. În primele două luni ale anului, la Compartimentul de Pneumologie Pediatrică Bega din Timișoara au fost înregistrate aproape 400 de consultații pentru afecțiuni respiratorii la pacienți pediatrici. Potrivit medicilor, pneumonia rămâne una dintre cele mai des diagnosticate boli în rândul copiilor, în special la cei cu vârsta sub 5 ani. Netratată la timp, această infecție a plămânilor poate avea o evoluție severă. În această perioadă, specialiștii se confruntă și cu agravarea crizelor de astm provocate de viroze, dar și cu cazuri de bronșiolită cauzată de virusul sincițial respirator. Simptomele pneumoniei pot include febră persistentă, tuse intensă, respirație dificilă sau accelerată, oboseală și lipsa poftei de mâncare. Medicii recomandă părinților să se prezinte la consult dacă simptomele respiratorii persistă mai multe zile și subliniază importanța prevenției prin vaccinarea antigripală și antipneumococică, dar și prin tratarea corectă a infecțiilor respiratorii încă de la primele semne ale bolii.

Reprezentanți ai unor inițiative locale din domeniul producției alimentare, gastronomiei sustenabile și turismului responsabil s-au întâlnit la Timișoara în cadrul mesei rotunde „Din grădină în farfurie: alianțe urban-rural pentru hrană bună în Regiunea Vest”. Discuțiile au vizat consolidarea lanțurilor alimentare scurte și promovarea practicilor agroecologice, în contextul în care Banatul se pregătește să-și susțină candidatura pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028. La întâlnire au participat producători locali, bucătari, organizații civice și inițiative sociale, care au analizat modul în care colaborarea dintre mediul urban și cel rural poate contribui la dezvoltarea unui sistem alimentar local mai sustenabil și conectat la specificul cultural al regiunii. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, în parteneriat cu Asociația Visit Timiș, coordonatorul proiectului „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”.

Primăria Timișoara a început ecologizarea unui teren de aproape două hectare din cartierul Dâmbovița, situat în apropierea Lacului Balaurul. Zona urmează să fie transformată într-un spațiu verde destinat relaxării locuitorilor din cartier. Intervenția municipalității presupune eliminarea deșeurilor abandonate ilegal și îndepărtarea vegetației crescute spontan. Lucrările se vor desfășura pe parcursul mai multor săptămâni, deoarece în zonă a fost identificată o cantitate semnificativă de deșeuri. Primarul Dominic Fritz a declarat că proiectul a fost propus chiar de locuitorii cartierului, prin programul de bugetare participativă, și a fost votat de timișoreni. În perioada următoare, municipalitatea va amenaja alei pentru plimbare, bănci și elemente peisagere simple, astfel încât zona să devină un nou spațiu verde pentru recreere și petrecerea timpului liber.

Aproape o treime dintre copiii români cu vârsta sub 16 ani sunt afectați de privațiuni materiale, potrivit datelor prezentate de organizația Salvați Copiii România. Procentul este de 31,8%, de peste două ori mai mare față de media Uniunii Europene, care se situează la 13,6%. Cea mai afectată categorie este cea a copiilor cu vârste între 10 și 15 ani, unde rata ajunge la aproape 34%. În același timp, peste un sfert dintre copiii sub 6 ani se confruntă cu lipsuri materiale. Sărăcia influențează și participarea la activități școlare. Aproape 47% dintre copiii români afectați de sărăcie nu participă la excursii sau evenimente organizate de școală, mult peste media europeană, de aproximativ 14%. În acest context, organizația Salvați Copiii România solicită autorităților adoptarea unui plan național pe termen lung pentru combaterea sărăciei infantile, cu măsuri clare și finanțare stabilă pentru domenii precum educația, sănătatea, nutriția și protecția socială.

WhatsApp va introduce conturi speciale pentru copiii cu vârsta sub 13 ani, care vor include funcții de control parental. Noile conturi vor permite doar trimiterea de mesaje text și apeluri directe, fără acces la alte secțiuni ale aplicației, precum Status sau Channels. De asemenea, copiii nu vor fi vizați de publicitate pe platformă. Pentru activarea contului, părintele va trebui să scaneze un cod QR folosind ambele telefoane, iar aceștia vor primi notificări atunci când copilul adaugă, blochează sau raportează un contact. Totodată, mesajele de la contacte noi sau invitațiile în grupuri vor ajunge într-un folder special, care poate fi accesat doar cu PIN-ul părintelui. Funcția va fi implementată treptat în următoarele luni, a anunțat compania Meta.

În ultima etapă a sezonului regular din Liga a 2-a, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna. Meciul va avea loc sâmbătă, 14 martie, de la ora 12.30, concomitent cu toate celelalte partide ale etapei cu numărul 21. Jocul va putea fi urmărit în format live video prin intermediul Dumbrăvița TV.