Știrile zilei – 8 octombrie 2026

Lucrările de regenerare urbană din zona Traian avansează. În Piața Romanilor sunt înlocuite conductele vechi de termoficare pentru reducerea avariilor și modernizarea rețelei. Proiectul prevede și amenajarea pieței cu peste 3.000 de metri pătrați de spații verzi, arbori, zone de relaxare, traseu pentru alergare și loc de joacă. Regenerarea zonei Traian vizează patru piețe și 12 străzi din cartierul Fabric, pe o suprafață de aproximativ 60.000 de metri pătrați. Investiția se ridică la 34 de milioane de euro, cu peste 14 milioane de euro fonduri europene.

La Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc cea de-a cincea ediție a evenimentului „Inclusion for REAL. Best Practices”, dedicată în acest an temei „Dincolo de etichete. Despre oameni”. Reprezentanți ai mediului universitar și medical, psihologi, studenți și organizații au discutat despre incluziune, sănătate, familie, accesibilitate și participarea la viața comunității. Evenimentul a pus accent pe nevoia de a privi oamenii dincolo de diagnostice, stereotipuri sau categorii și pe construirea unei comunități în care nimeni să nu fie lăsat în urmă.

Zeci de elevi de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara au participat la prima lecție în aer liber în noul spațiu verde amenajat în curtea școlii prin programul „iȘcoala Verde”. Elevii au discutat despre schimbările climatice, protecția mediului și biodiversitate. Spațiul va putea fi folosit pentru recreere, ore și activități educative în aer liber. Programul este derulat de municipalitate în parteneriat cu Fundația Alber și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Pentru proiectele din acest an, Primăria Timișoara a alocat aproximativ 350 de mii de lei.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia Atelierul de scriere creativă, în cadrul programului „acțiuni culturale@UMFT”. Prima întâlnire din acest an universitar are loc vineri, 9 octombrie, de la ora 15:00, în clădirea Poșta Mare, de pe strada Cicio Pop numărul 2. Participanții vor explora tehnici de scriere și surse de inspirație din teatru, film, arte vizuale și muzică. Atelierul este coordonat de conferențiar doctor Elena-Ligia Jebelean și este deschis tuturor pasionaților de scris și lectură.

Festivalul de Film „CineMoldova cu Basarabia pe Marele Ecran” revine la Timișoara, între 9 și 11 octombrie. Ajuns la cea de-a patra ediție, festivalul aduce la Cinema Victoria cinci proiecții de filme basarabene. Programul începe vineri, cu filmul „Mario, Maria, Marinel”, iar sâmbătă și duminică sunt programate alte patru producții, inclusiv o selecție de scurtmetraje. Festivalul include și un atelier de film, organizat la FiTT Timișoara, deschis tuturor celor interesați de cinematografie, fără experiență anterioară. Evenimentul este organizat de Organizația Studenților Basarabeni și Comunitatea Basarabenilor din Timișoara.

A doua etapă a lucrărilor de reabilitare a Bulevardului Republicii din Timișoara începe pe 24 octombrie și se va încheia pe 1 noiembrie. Intervenția se desfășoară pe sensul de mers dinspre Pasajul Jiul spre Gara de Nord, în perioada vacanței școlare, când traficul este mai redus. Pe durata lucrărilor, circulația se va desfășura în ambele sensuri pe sensul deja reabilitat, iar viteza va fi limitată la 30 de kilometri pe oră. Zona va fi semnalizată cu balize și indicatoare provizorii, transmite Primăria Timișoara.