Știrile zilei – 7 octombrie 2026

Consiliul Național al Elevilor critică modul în care au fost gestionate reformele din educație în ultimii 35 de ani. Elevii reclamă instabilitatea legislativă, lipsa profesorilor, a consilierilor școlari și întârzierile în distribuirea manualelor. Reprezentanții elevilor atrag atenția și asupra finanțării insuficiente. În 2023, România a alocat educației doar 2,6% din PIB față de o medie de peste 4,2% în țările OCDE. Consiliul Național al Elevilor cere condiții mai bune de muncă pentru profesori și măsuri urgente pentru ocuparea posturilor deficitare, în special la matematică, fizică, biologie și chimie.

Primăria Timișoara pregătește preluarea și integrarea Spitalului Clinic CFR în Spitalul Municipal. Unitatea medicală are aproape 220 de paturi, iar integrarea ar aduce servicii medicale suplimentare, printre care pneumologie, recuperare cardiovasculară, neurologie cu internare și îngrijirea pacienților cronici. Spitalul CFR derulează și Programul Național de Boli Rare pentru tratamentul adulților cu atrofie musculară spinală. Proiectul privind preluarea spitalului va fi supus votului Consiliului Local. Transferul, solicitat de Primăria Timișoara încă din 2022, mai are nevoie și de o Hotărâre de Guvern pentru a fi finalizat. Municipalitatea anunță că preluarea va permite investiții în clădiri, echipamente medicale și condițiile oferite pacienților.

1.867 de companii din Timiș sunt în topul firmelor care au obținut cele mai bune rezultate economice. Clasamentul va fi prezentat în cadrul Galei Excelenței în Afaceri, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, pe 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri. Companiile sunt premiate în șapte domenii și 251 de grupe de activitate. Printre laureați se află și 255 de firme care au reușit să se mențină timp de zece ani consecutiv în topul mediului de afaceri timișean. Gala, ajunsă la cea de-a 33-a ediție, se desfășoară sub motto-ul „Puterea Excelenței” și va include, pe lângă premierea companiilor, momente artistice susținute de Opera Națională Română Timișoara și de artista Ana-Maria Moldovan.

Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul pentru noul Pod Solventul, primul pod nou peste Bega construit în oraș după Revoluție. Lucrările vor începe în această lună, cu relocarea stâlpilor pentru utilități și pregătirea fundațiilor. Podul va avea două linii de tramvai, patru benzi pentru mașini, trasee pentru biciclete și trotuare. Investiția, în valoare de 133,5 milioane de lei, este finanțată în proporție de 93 de milioane de lei din fonduri europene nerambursabile. Lucrările sunt programate să dureze 24 de luni și vor crea o legătură directă între strada Gării și bulevardul Dâmbovița, contribuind la fluidizarea traficului din Timișoara. Contractul a fost semnat cu asocierea FREYROM SA (lider) și PROCONS GROUP SRL (asociat).

Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara sunt invitați la cea de-a doua ediție a evenimentului „Țintind dincolo de limite. Inițiere în tenis”. Acțiunea promovează incluziunea și activitatea fizică în rândul studenților cu dizabilități. Participanții, cu și fără dizabilități, vor lua parte la un atelier de inițiere în tenis, coordonat de șef lucrări doctor Dorian Barzuca. Evenimentul are loc pe 9 și 10 octombrie, la baza sportivă Medicină I. Sunt disponibile 14 locuri, iar înscrierea este obligatorie. Proiectul face parte din programul ACCESAB 3.0, dedicat unei educații medicale mai accesibile și incluzive.

Clubul Sportiv Șomo Kickboxing Timișoara organizează, în această lună, activități gratuite pentru comunitate, în cadrul proiectului „Din cartier către Cupa Mondială”. Pe 14 și 21 octombrie, de la ora 17:00, la sala clubului de pe strada Frunzei numărul 1, sunt programate antrenamente gratuite de inițiere în kickboxing, pentru copii, tineri și adulți. Locurile sunt limitate la 15 participanți pentru fiecare sesiune, iar înscrierea este necesară. Pe 23 octombrie, publicul îi va putea întâlni pe campionul mondial Patrick Barhan și pe medaliata cu bronz la Campionatul Mondial WAKO, Daria Dobrovolski. Evenimentul va prezenta poveștile sportivilor și drumul lor către performanță.