Investigații PET-CT, disponibile la Spitalul Municipal Timișoara. Unitatea medicală a pus în funcțiune un aparat PET-CT cumpărat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Primele examinări au fost realizate în cadrul sesiunilor de pregătire a echipei medicale, iar de acum pacienții internați pot beneficia de investigații PET-CT cu FDG, la recomandarea medicului specialist. Noua tehnologie combină informațiile despre activitatea metabolică a organismului cu imagini anatomice și este utilizată în principal pentru pacienții oncologici și hematologici. În funcție de indicația medicală, PET-CT-ul poate fi folosit și în afecțiuni neurologice, cardiovasculare sau în identificarea unor infecții. Scanarea durează aproximativ 20 de minute, însă, cu etapa de pregătire, pacientul petrece în medie două ore în spital. Într-o etapă ulterioară, serviciul va fi disponibil și pacienților din afara spitalului, pe bază de programare și bilet de trimitere, cu decontare prin CNAS.
Universitatea de Vest din Timișoara participă, pentru prima dată, la o expediție științifică în Antarctica. Conferențiarul Alexandru Onaca, de la Departamentul de Geografie al UVT, va face parte din echipa care va ajunge pe continentul înghețat în luna decembrie. Expediția este organizată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice, în parteneriat cu UVT, Universitatea din București, Politehnica București, Universitatea Babeș-Bolyai și Institutul Coreean de Cercetare Polară. Cercetătorii vor colecta date și probe de aer, apă, zăpadă, sol, sedimente și gheață și vor studia, printre altele, biodiversitatea, mediul și permafrostul. Alexandru Onaca va contribui la cercetările privind geomorfologia și permafrostul. Potrivit reprezentanților UVT, datele obținute în Antarctica vor contribui la monitorizarea pe termen lung a mediului și la dezvoltarea cercetării polare din România. România desfășoară cercetări în Antarctica de peste un deceniu, prin colaborarea dintre cercetătorii români și Institutul Coreean de Cercetări Polare.
Timișorenii sunt invitați la teatru în aer liber. Teatrul Basca prezintă spectacolul „Lilu glugă verde”, un basm urban contemporan dedicat în special copiilor cu vârste între 10 și 16 ani și părinților lor. Premiera are loc pe 28 august, la Teatrul Basca, iar apoi spectacolul ajunge în patru cartiere ale orașului. Reprezentațiile încep la ora 21:00: pe 29 august, în Parcul Dacia, pe 30 august, în Parcul Petőfi Sándor din Freidorf, pe 1 septembrie, în Parcul Lidia – Pădurice, iar pe 3 septembrie, în parcul de copii de pe strada Hebe, la colț cu Rusu Șirianu. „Lilu glugă verde” spune povestea unei fete de 12 ani și a celor patru prietene ale sale, care traversează orașul pe timp de noapte pentru a duce medicamente bunicii. Spectacolul vorbește despre curaj, prietenie și lumea copiilor, prin muzică, dans, poezie, umor și mister. Accesul la spectacolele din parcuri este gratuit. Proiectul este produs de Teatrul Basca și finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Lucrările pe lotul lipsă al autostrăzii A1, între Margina și Holdea, au intrat într-o nouă etapă. În zona Margina, constructorul frezează asfaltul vechi de pe porțiunea aflată după coborârea de pe drumul rapid, urmând să fie turnat un strat nou de asfalt. Pe sectorul dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier se lucrează la defrișarea vegetației, demontarea parapetului existent și îndepărtarea mixturii asfaltice, în urma unei expertize tehnice. Pe șantier este operațională și stația de asfalt, care produce deja material pentru autostradă. În același timp, la fabrica de grinzi au fost turnate 36 de elemente, iar cinci au fost deja montate la primul pasaj de pe acest sector. Lucrările pe tronsonul Margina-Holdea sunt executate de asocierea UMB Grup și Euro Asfalt.
Jebel găzduiește, pe 4 septembrie, cea de-a șasea ediție a Festivalului Național-Concurs de Muzică Instrumentală „Efta Botoca”. Evenimentul dedicat marelui violonist bănățean va începe la ora 19:00, la Casa Națională „Efta Botoca” din localitate. Pe scenă vor urca concurenții finaliști și mai mulți artiști invitați. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Jebel, împreună cu Asociația Pro Datina. Festivalul îl omagiază pe Efta Botoca, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai Banatului, născut în 1925, la Jebel, și cunoscut pentru contribuția sa la promovarea folclorului autentic bănățean.