Crește numărul copiilor cu probleme respiratorii, în această perioadă, la Timișoara. Medicii de la Clinica de Pediatrie II Bega atrag atenția că tot mai mulți pacienți ajung la consult cu simptome de astm bronșic, declanșat de alergiile de primăvară. Potrivit specialiștilor, polenul și praful sunt principalii factori care provoacă episoade de respirație șuierătoare, tuse persistentă și senzația de lipsă de aer, mai ales la copiii cu sensibilitate crescută. În unele cazuri, inclusiv sugarii pot fi afectați. Medicii avertizează că aceste episoade pot deveni urgențe medicale dacă nu sunt tratate la timp și subliniază importanța prezentării rapide la specialist. Printre semnele care ar trebui să-i alarmeze pe părinți se numără tusea frecventă, mai ales pe timpul nopții, respirația șuierătoare, senzația de apăsare în piept și oboseala rapidă la efort. Intervenția timpurie poate preveni complicațiile și spitalizarea.
Universitatea Politehnica Timișoara își extinde oferta educațională cu o nouă specializare dedicată tehnologiilor viitorului. Este vorba despre programul Microelectronică, Optoelectronică și Nanotehnologii, lansat în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Noua specializare vine ca răspuns la cererea tot mai mare de specialiști în microelectronică, un domeniu esențial pentru dezvoltarea dispozitivelor inteligente, de la telefoane mobile până la echipamente medicale și sisteme autonome. Mai multe informații despre admitere sunt disponibile pe site-ul oficial al Universității Politehnica Timișoara.
Accesul la servicii de sănătate primară rămâne o problemă în multe zone din România. Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la finalul anului trecut, peste o mie de localități se confruntau cu lipsa medicilor de familie, fiind nevoie de aproape 1.500 de specialiști pentru acoperirea necesarului. În acest context, autoritățile și partenerii din domeniu continuă programele de sprijin. În 2026, până la 60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, în cadrul programului „Primul pas spre sănătate”. Inițiativa își propune să îmbunătățească accesul pacienților din mediul rural la servicii medicale de bază și să reducă dezechilibrele din sistemul de sănătate.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează joi, 7 mai, de la ora 17:00, în sala de spectacole, întâlnirea intitulată „Dialog între generații”. Evenimentul îi aduce în prim-plan pe artiștii de folclor Nicoleta Voica și Vasile Conea, recunoscuți pentru contribuția lor la promovarea tradițiilor bănățene. Publicul va avea ocazia să descopere povești de viață, momente artistice și experiențe din carierele celor doi invitați. Manifestarea face parte dintr-o serie de inițiative menite să apropie publicul de valorile autentice ale culturii românești. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Polițiștii locali din Timișoara își intensifică acțiunile în mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora, pentru creșterea siguranței călătorilor. De la începutul anului, au fost aplicate aproape 600 de sancțiuni, în valoare de peste 117.000 de lei. Amenzile au vizat, printre altele, parcarea ilegală în stații, consumul de alcool, comerțul neautorizat, călătoria fără bilet, fumatul sau refuzul de legitimare. În plus, polițiștii locali au intervenit la zeci de sesizări venite din partea dispecerilor Societății de Transport Public Timișoara, pentru situații precum persoane care provocau scandal, consumau alcool sau blocau circulația mijloacelor de transport. Reprezentanții instituției spun că aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Spitalul Clinic CF Timișoara a atras peste 5,7 milioane de lei din fonduri europene, prin PNRR, pentru digitalizarea serviciilor medicale. Proiectul, care se încheie în curând, a vizat modernizarea completă a infrastructurii IT a unității sanitare. Au fost cumpărate zeci de stații de lucru, echipamente moderne și au fost implementate sisteme digitale pentru consultații, prescrierea rețetelor și gestionarea dosarului medical electronic al pacientului. De asemenea, medicii folosesc acum tablete care le permit accesul în timp real la analize și investigații. Valoarea totală a proiectului depășește 5,7 milioane de lei, din care o mică parte reprezintă contribuția proprie a spitalului.
Primăria Timișoara organizează luni, 27 aprilie, de la ora 15:00, o dezbatere publică pe tema reformei administrative, în contextul noilor prevederi legislative. Evenimentul va avea loc în sala de Consiliu și va viza mai multe proiecte de hotărâre, printre care reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, restructurarea Direcției Fiscale, dar și modificări în cadrul Poliției Locale și al Clubului Sportiv Municipal. Persoanele interesate se pot înscrie până în 27 aprilie, ora 10:00, fie online, fie la registratura primăriei. Cei care doresc să ia cuvântul trebuie să transmită în prealabil punctele de vedere, iar intervențiile vor fi limitate la trei minute.
Tinerii pasionați de film sunt invitați să participe, în luna mai, la un atelier intensiv de documentar organizat la Timișoara. Evenimentul, intitulat „Primul tău film pe marele ecran”, va avea loc în perioada 13–16 mai, la Cinema Studio și Casa Artelor. Atelierul este destinat persoanelor cu vârste între 16 și 24 de ani și este coordonat de documentariștii timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac până în 4 mai. Programul acoperă toate etapele realizării unui film documentar, de la idee și filmare, până la montaj și proiecția finală pe marele ecran. Evenimentul face parte din seria de proiecte derulate de Asociația Marele Ecran, care continuă și proiecțiile aniversare la Cinema Studio.
Echipa de rugby SCM Timișoara revine pe teren vineri, de la ora 15:00, într-un nou meci din Liga de Rugby. Alb-violeții vor întâlni Steaua București, în deplasare, pe stadionul din Ghencea, într-o partidă contând pentru etapa a cincea. Meciul va fi transmis în direct la TVR Sport. Timișorenii își doresc să treacă peste înfrângerea suferită etapa trecută, scor 23 la 24, în fața celor de la Dinamo. În clasament, cele două echipe sunt la egalitate de puncte, câte șase, ocupând locurile trei și patru. SCM Timișoara a disputat până acum două meciuri, în timp ce Steaua are trei jocuri în actualul sezon.
SCM Politehnica Timișoara continuă să mizeze pe experiență și în sezonul viitor. Căpitanul Cristian Fenici și interul dreapta Marius Sadoveac și-au prelungit înțelegerile cu formația alb-violetă. Fenici, care a împlinit 40 de ani în februarie, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Timișoara, cu scurte perioade la Bacău și Reșița. La rândul său, Sadoveac va împlini 41 de ani pe 9 mai și a evoluat de-a lungul timpului atât în România, inclusiv la Constanța, cât și în Franța. Cei doi veterani au contribuit la câștigarea Cupei României în 2019 și au fost recent finaliști ai competiției. Următorul meci pentru SCM Politehnica este programat duminică, de la ora 17:30, în deplasare la Buzău, echipă aflată pe locul secund în clasament după victoria obținută în restanța cu Minaur Baia Mare.