Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a anunțat unele restricții de trafic în oraș pentru lucrări la rețele de utilități și la infrastructura rutieră. Astfel, restricțiile de pe bulevardul Liviu Rebreanu, între Drubeta și Salcâmilor, se prelungesc până în 13 mai, pentru continuarea lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaze naturale. Tot pentru lucrări la rețeaua de gaz, circulația va fi restricționată pe strada Costinești până în 31 martie, pe Aleea Ionel Perlea până în 23 aprilie, iar pe strada Amforei între 14 și 24 aprilie. Până în 3 aprilie, traficul va fi restricționat, între orele 9 și 15, pe strada Peneș Curcanul, pentru demolarea unei clădiri.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează o nouă ediție a campaniei „Educația deschide uși – Paștele aduce speranță”, dedicată sprijinirii a 50 de copii din familii vulnerabile. Până în 2 aprilie, timișorenii pot dona rechizite, cărți, jocuri educaționale și produse de igienă, în mai multe puncte de colectare din oraș. Reprezentanții instituției spun că scopul campaniei este prevenirea abandonului școlar și oferirea unei șanse reale la educație. Donațiile vor ajunge la copii cu vârste între 8 și 16 ani, iar în 3 aprilie vor participa și la un eveniment educațional special, cu ateliere și activități interactive. Autoritățile locale îi încurajează pe timișoreni să se implice și să sprijine această inițiativă dedicată comunității.
Aquatim continuă digitalizarea contoarelor de apă în Timișoara. În perioada 23 – 28 martie, contoare inteligente vor fi montate în zonle Neptun, Timocului și Complexul Studențesc. Lucrările vor provoca întreruperi scurte ale alimentării cu apă, de aproximativ 10 minute, iar locuitorii vor fi anunțați din timp. Noile contoare permit citirea automată a consumului și detectarea rapidă a unor eventuale probleme. Până acum, peste 27 de mii de astfel de dispozitive au fost instalate în Timișoara și localitățile din apropiere. Reprezentanții Aquatim spun că programul contribuie la servicii mai eficiente și la o gestionare mai bună a resurselor de apă.
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană pentru completarea Inelului 2 de circulație în zona de est a Timișoarei. Proiectul, în valoare totală de peste 136 de milioane de lei, prevede construirea unui pod rutier, a unui pod pietonal și realizarea unui bulevard cu patru benzi, care va lega mai multe artere importante din oraș. Investiția va crea o nouă rută între nordul și sudul Timișoarei și va contribui la reducerea traficului din cartierul Fabric. Lucrările sunt estimate să dureze aproximativ 16 luni, după lansarea licitației.
Asociația Română a Băncilor avertizează că tentativele de fraudă prin apeluri telefonice false sunt în creștere. Escrocii folosesc identitatea unor instituții precum ANAF, CNAS sau a unor bănci și îi contactează pe oameni sau pe antreprenori, invocând rambursări de taxe sau contribuții. Victimele sunt convinse să facă transferuri de bani sau să ofere date bancare sensibile, sub pretexte aparent oficiale. Specialiștii recomandă prudență și atrag atenția că nicio instituție nu solicită telefonic parole, coduri sau acces la conturi.
Lucrări importante încep astăzi pe drumul național 59B, între localitățile Cruceni și Livezile, în județul Timiș. Tronsonul de aproximativ 16 kilometri intră într-un amplu proces de reabilitare, care va dura un an. Investiția se ridică la peste 50 de milioane de lei și include refacerea carosabilului, amenajarea intersecțiilor, modernizarea stațiilor de transport și lucrări pentru siguranța circulației. Pe durata șantierului sunt așteptate restricții de trafic, însă autoritățile spun că, la final, șoferii vor beneficia de un drum mai sigur și modern.