1. Ieri, la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din Timișoara, membrii Clubului Rotary Ripensis, alături de președintele în exercițiu, Zoltan Kovaci, au participat la ceremonia de predare a proiectului „Give a Smile”, ediția a doua. Evenimentul a marcat încheierea cu succes a unei inițiative care a adus o contribuție importantă la îmbunătățirea vieții pacienților cu afecțiuni faciale grave. În valoare de 90.000 de euro, proiectul a permis dotarea spitalului cu aparatură ultramodernă. Prin efortul comun al clubului și al echipei medicale, Timișoara se afirmă tot mai puternic ca un centru regional de excelență în domeniul chirurgiei maxilo-faciale.
2. Universitatea Politehnica din Timişoara organizează la Cantina UPT din Complexul Studenţesc o nouă ediţie a Zilelor Carierei. Zeci de companii și-au confirmat participarea la cel mai mare târg universitar de locuri de muncă din vestul țării. Zilele Carierei se desfășoară în 29-30 octombrie și oferă studenților și absolvenților ocazia să interacționeze direct cu reprezentanții firmelor și instituțiilor prezente. Timp de două zile, participanţii vor putea explora oferte de practică şi angajare, vor adresa întrebări şi vor afla informaţii valoroase despre mediul profesional al partenerilor prezenţi.
3. Polițiștii locali au depistat în tramvaiul 2 două persoane, un bărbat și o femeie, cunoscute ca făcând parte din categoria hoților din buzunare. La verificarea acestora s-a constatat că nu dețineau bilete sau abonamente de călătorie, motiv pentru care au fost coborâți din mijlocul de transport și s-a trecut la legitimarea lor. La efectuarea controlului corporal asupra bărbatului de 50 de ani, cu domiciliul în Timișoara, s-a constatat că avea asupra sa un briceag. El a fost preluat de polițiștii locali fiind întocmite documentele pentru predarea lui polițiștilor de la Secția 3, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Atât el cât și femeia de 62 de ani, cu domiciliul în Vinga, care îl însoțea au fost sancționați cu câte 500 lei pentru călătorie fără bilet.
4. Fundația Aquatim anunță finalizarea proiectului cultural intitulat „Hai la Muzeu!”, inițiativă de mediere culturală între instituțiile școlare și Fundație, prin intermediul Muzeului Apei din Timișoara. „Hai la Muzeu!” și-a propus să transforme Cultura și Educația într-un subiect de interes pentru elevii din mediul preuniversitar, vizitele școlare la Muzeul Apei într-o experiență plăcută, utilă și adaptată vârstelor.