Știrile zilei – 7 octombrie 2025

1. Circulația prin pasajul Solventul din Timișoara va fi deschisă pentru mașini, anul acesta. Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că circulația tramvaielor se va deschide doar după finalizarea lucrărilor de pe strada Gării. Pasajul Solventul va face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și va avea șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și trasee de biciclete. Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de la bugetul local și 43 de milioane prin Programul „Anghel Saligny”.

2. Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara vor avea două cămine noi, care vor putea găzdui 300 de tineri. Imobilele sunt situate pe teritoriul localității Ghiroda și vor oferi toate facilitățile de care studenții vor avea nevoie, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Lucrările de construcție sunt programate să dureze 12 luni de la data începerii șantierului. Costul pentru cele două cămine depășește 20 de milioane de euro, bani care vor veni din PNRR.

3. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România ia act cu dezamăgire de anunțul privind numirea consilierilor prezidențiali ai Președintelui României, criticând faptul că lista omite evidențierea explicită a educației și cercetării, într-un context în care învățământul se confruntă cu un declin în ceea ce privește accesibilitatea, politicile de echitate și sprijinul în vederea combaterii fenomenului de abandon. ANOSR solicită Președintelui României să acorde o mai mare importanță protejării și dezvoltării sistemului de învățământ din România, începând cu numirea unui consilier prezidențial dedicat zonei de educație și cercetare sau atribuirea acestui domeniu în mod explicit unuia dintre cei numiți, deoarece ne aflăm într-un context în care educația din România are nevoie de o atenție suplimentară și sprijin constant în condițiile austerității naționale.

4. Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar câteva zile până la încheierea înscrierilor pentru Timișoara City Marathon 2025 – powered by Universitatea Politehnica Timișoara (UPT). Ajunsă la cea de-a noua ediție, competiția sportivă se desfășoară sub sloganul „UP TO RUN” și este o invitație adresată tuturor pasionaților de alergare – de la amatori la sportivi cu experiență – de a celebra mișcarea și stilul de viață activ. Noutatea ediției este parteneriatul oficial cu Federația Română de Atletism, care va organiza în cadrul evenimentului cursa pentru desemnarea campionilor naționali master la maraton, consolidând astfel poziția competiției în calendarul sportiv național.

5. Consiliul Județean Timiș propune, în această săptămână, o serie de evenimente culturale dedicate publicului de toate vârstele: expoziții, spectacole, proiecții de film și concerte. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Tradiții la Români”. Evenimentul se deschide cu spectacolul Ansamblului Profesionist Banatul și al invitaților săi. În cea de-a doua seară a festivalului, Ansamblul Profesionist Banatul va urca din nou pe scenă, alături de Liliana Laichici și grupul „Crăițele”. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor. Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara pune în scenă, în această săptămână, spectacolul „Croitorașul cel viteaz”. Totodată, în curtea Bastionului continuă seria de concerte „Bastion by Merlin”, cu participarea trupelor Bizzar și Bosquito. Accesul este gratuit.