1. Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara preia, începând de astăzi, cereri pentru Cartea Electronică de Identitate, ca urmare a deciziei Ministerului Afacerilor Interne de extindere a serviciilor în Timișoara, Oradea, Brașov, Constanța, Ploiești și Constanța. Programările vor fi făcute online, prin intermediul portalului HUB Servicii MAI. CEI este eliberată gratuit, în limita fondurilor disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru cetățenii români cu domiciliul în România, începând de la vârsta de 14 ani. Documentul poate fi solicitat în următoarele situații:
● eliberarea primului act de identitate (la împlinirea vârstei de 14 ani);
● expirarea, pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea actului de identitate;
● preschimbarea actului de identitate. Actele necesare pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate sunt identice cu cele necesare pentru eliberarea cărții de identitate clasice.
2. Aquatim anunță că vineri, 9 mai, între orele 08:00-15:00, pe strada Martir Dan Carpin se va executa o conectare de branșament. Pe durata lucrărilor se va opri apa pe strada Martir Dan Carpin, Aleea Scurtă și la Punctul Termic 33. Tot pe 9 mai, între aceleași ore, în Dragșina presiunea va fi scăzută pentru lucrări de spălare la Stația de Tratare a Apei. De asemena, luni tot între orele 08:00-15:00, în Nițchidorf se va opri furnizarea apei pentru lucrări de mentenanță la rețeaua de distribuție.
3. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează, în perioada 9-10 mai, un eveniment devenit deja tradițional – Zilele Mecanicii (Mec Days), care se va desfășura la sediul de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1. Mec Days reprezintă o oportunitate de promovare a domeniilor de licență din cadrul Facultății de Mecanică, precum și de consolidare a parteneriatelor dintre mediul universitar și cel economic. Evenimentul are ca scop informarea și motivarea tinerilor în direcția alegerii unei cariere în domeniile tehnice, creșterea vizibilității programelor de studii, dar și stimularea angajabilității absolvenților. Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor putea interacționa direct cu reprezentanți ai companiilor expozante, vor descoperi oportunități de practică, internship sau angajare, și vor putea participa la prezentări, demonstrații și activități interactive. Evenimentul este dedicat studenților, elevilor interesați de o carieră în domeniul tehnic, precum și reprezentanților din mediul economic.
4. Drumul Naţional 7C – Transfăgărăşan se va deschide în următoarele două săptămâni, de la Piscu Negru până la Bâlea Cascadă. Drumul se va deschide cu aproape o lună şi jumătate mai devreme faţă de termenul obişnuit care era 1 iulie. Până la deschiderea circulaţiei rutiere, accesul la cabana de la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, se face numai cu telecabina. Anunţul a fost făcut de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.