UPT coordonează un pol de excelență est european

În data de 7 noiembrie 2019, de la ora 11:00, la Casa Politehnicii nr. 2, va avea loc întâlnirea de lansare a proiectului Eastern European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials obtained through additive Manufacturing.

Universitatea Politehnica Timișoara coordonează proiectul menționat anterior. Proiectul se derulează pe durata a 36 luni (1 octombrie 2019 – 30 septembrie 2022), iar partenerii sunt Universitatea din Belgrad (Republica Serbia), Institutul de Fizica Materialelor din Brno (Cehia), Universitatea din Parma (Italia) și Universitatea NTNU din Trondheim (Norvegia).

Obiectivul este creșterea competențelor cercetătorilor de la Universitatea Politehnica Timișoara în domeniul manufacturării aditive și crearea unui pol de excelență est european în domeniu împreună cu Universitatea din Belgrad (Serbia) și Institutul de Fizica Materialelor de la Academia de Științe a Cehiei (Cehia). Pentru atingerea acest obiectiv se propune crearea unei rețele împreună cu Universitatea din Parma (Italia) și NTNU Trondheim (Norvegia).

Pentru atingerea obiectivelor în cadrul acestui proiect se va implementa un transfer de cunoaștere între parteneri prin mobilități ale cercetătorilor, ale doctoranzilor, organizarea a trei școli de vară, a unor workshop-uri pentru studenți și specialiști din industrie, a două conferințe internaționale. De asemenea la specializarea de Master Inginerie Mecanică Avansată de la Universitatea Politehnica Timișoara se va introduce un curs de „Teorie și aplicații de manufacturare aditivă”, se arată într-un comunicat al UPT.

Foto: economistul.ro