Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit luni, 6 iunie 2022, o întâlnire de lucru și dezbatere pe tema „Antreprenoriat & Leadership”, inițiată de Fundația Româno-Americană (RAF), la care au fost invitate să participe și celelalte universități membre ale Alianței Timișoara Universitară. Reprezentanții conducerii universităților și cei ai centrelor de antreprenoriat și transfer tehnologic, alături de decanii facultăților, au avut astfel oportunitatea de a discuta cu membrii delegației RAF, condusă de Walter Veirs, membru al Consiliului de Administrație, și Roxana Vitan, președinte al Fundației Româno-Americane.

Scopul reuniunii a fost de a explora subiecte legate de antreprenoriat și inovare, oferind o privire de ansamblu asupra relației cu universitățile din România, precum și câteva dintre proiectele pentru viitor.

În cadrul cuvântului de bun-venit, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a făcut o paralelă între tradiția multiculturală a Timișoarei și Banatului, în care diverse etnii și-au dat mâna pentru dezvoltarea zonei, și valorile americane cum sunt organizarea, stilul de muncă, leadership-ul, cu care are multe în comun. De asemenea, rectorul UPT a subliniat faptul că Politehnica timișoreană este cea mai veche universitate din zona de vest a țării, care a contribuit și la înființarea celorlalte instituții de învățământ superior din oraș, reunite în prezent în cadrul Alianței Timișoara Universitară.

Reprezentanții Fundației Româno-Americane au prezentat proiectele pe care le derulează, în special cele dedicate universităților, în multe dintre acestea fiind implicată și Universitatea Politehnica Timișoara: Innovation Labs, Universitatea antreprenorială, bursele Fulbright, Med Tech, University Leadership Program.