Unele străzi din Timișoara vor fi închise în data de 1 decembrie

Unele străzi vor fi închise în data de 1 decembrie 2019, în zona Take Ionescu din Timișoara. Pe bulevardul Take Ionescu va avea loc parada de Ziua Națională a României. Între timp, timișorenii sunt rugați ca încă de vineri, de la ora 14:00 să nu mai folosească locurile de parcare amenajate pe bd. Take Ionescu. Cei care locuiesc în zonă mai pot parca până sâmbătă dimineață, la ora 09:00.

Duminică, de la ora 09:00, străzile Popa Șapcă, Take Ionescu, Hector (între Revoluției 1989 și Take Ionescu), Andrei Mocioni și Enric Baader (între Înfrățirii și Take Ionescu), vor fi închise circulației. Varianta ocolitoare propusă de Poliția Timiș este: Demetriade, Avram Imbroane, Mihail Kogălniceanu, Simion Bărnuțiu, Piața Badea Cârțan, Mărăști, Oituz, Michelangelo și Revoluției 1989. Parada va avea loc de la ora 12:00.