Un profesor de la UPT a condus juniorii României către medalii de aur la Balcaniada de Matematică

Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2019 a adus locul I pe țări pentru România, cu cinci medalii de aur și una de argint. Societatea de Științe Matematice din România a anunțat că țara noastră a ocupat locul I cu 219 puncte din 240 posibile. Lotul României a fost pregătit și condus de Andrei Alex Eckstein de la Universitatea Politehnica Timișoara, în calitate de team leader, alături de Dănuț Arama de la Colegiul Național „Costache Negri” din Târgu Ocna (deputy leader) și Cristian Lazăr de la Colegiul Național din Iași (observer).

Cea de-a 23-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori 2019 (JBMO 2019) s-a desfășurat în perioada 20-25 iunie 2019 la Agros, în Cipru. JBMO este o competiție anuală dedicată elevilor din zona balcanică pasionați de matematică și care la momentul concursului nu au încă 15 ani și jumătate.

La JBMO 2019 au participat echipe formate din câte 6 elevi din Albania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, România, Serbia și o echipă formată din 4 elevi din Muntenegru, precum și echipe din țări invitate: Arabia Saudita, Azerbaidjan, Croația, Ecuador, Franța și Kazahstan.

Sursa foto: UPT