Transportul public şi de agrement a fost reluat pe Canalul Bega

Transportul public şi de agrement a fost reluat pe Canalul Bega din 25 iulie 2020. Astfel, de luni până vineri se va circula în regim de transport public (de la stația Sfânta Maria până la Uzina de Apă și retur), iar sâmbăta și duminica se vor bucura de plimbările pe Canalul Bega cei care preferă călătoriile de agrement (de la ponton Catedrală până la Parcul Copiilor și retur), în intervalul orar 11:00 – 21:00.

“În fiecare zi, navele care efectuează transportul pe Canalul Bega sunt dezinfectate, cu ajutorul dispozitivelor bactericide cu lumină ultravioletă UV-C tip tun de 440 W. Vaporaşele mai sunt dezinfectate de angajaţi ai S.T.P.T. şi cu cloramină şi dezinfectanţi. Pe lângă obligativitatea purtării măştilor de protecţie şi a respectării distanţării fizice între călători, aceştia sunt rugaţi să se aşeze doar pe locurile ce vor fi marcate cu un semn vizibil de culoare verde, astfel încât să se păstreze distanța de minim 1,5 metri. Capacitatea maximă de încărcare pentru ambarcaţiuni va fi de 32 de locuri pentru călători”, transmit reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara.