Pentru executarea unor lucrări de asfaltare, Primăria Timișoara transmite că se va închide traficul rutier pe str. Nicolae Andreescu (pe tronsonul cuprins între Ioan Slavici și Martir Gogu Opre) în perioada 22 – 28 aprilie, zilnic, în intervalul orar 8-19. Excepții vor fi zilele de sâmbătă și duminică, 24 și 25 aprilie, zile în care nu se va aplica măsura închiderii traficului rutier.

Pentru evitarea blocajelor se recomandă să se utilizeze ca rută ocolitoare str. Ardealului. Traseul mijloacelor de transport în comun va fi deviat doar în perioada 22 – 23 aprilie. Așadar, traseul liniilor de autobuz Expres 7 și M 36 va fi modificat, în aceste zile, după cum urmează: Budai Deleanu – Dâmbovița – Ion Barac – Ardealului – Liceul Auto – Ioan Slavici (circulă pe traseul liniei 3); autobuzele de pe linia Expres 7 vor opri în stațiile aferente liniei 3, pe traseul deviat; vor fi suspendate stațiile: “Dâmbovița/Banatul” și perechile de stații “Opre Gogu”, “Păcii”, “Simionescu”, “Liceul Auto”, aferente liniei Expres7; autobuzele de pe linia M36 vor opri în stațiile “Dâmbovița” și “Liceul Auto”, aferente liniei 3.