Studenții-arhitecți, în Competiția Culorilor

Studenții anilor I și II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, au reușit să aducă în centrul atenției mozaicul. La începutul lunii iulie, Mapei România i-a provocat pe tineri, prin lansarea concursului „Competiția Culorilor Mapei”, care constituie astfel și practica studenților.

Practic, folosind materiale și unelte Mapei, studenții au avut de realizat tablouri de 60×60 cm, punându-și la încercare creativitatea și minuțiozitatea, atât prin design, cât și prin alegerea potrivită a culorilor sau tehnica de execuție.

Sub îndrumarea cadrelor didactice Anghel Andreea și Camil Milincu, viitorii arhitecți au realizat, în perioada 8 – 19 iulie 2019, 25 de lucrări, cele mai atent executate urmând să fie premiate.

Lucrările au fost reunite într-o expoziție, în holul principal al Bibliotecii Centrală a Universității Politehnica Timișoara, al cărei vernisaj va avea loc joi, 25 iulie, la ora 11:00, tot atunci fiind programată și festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări.

Foto: UPT