1. DRDP Timişoara a lansat pe SEAP licitația pentru contractul de Proiectare și Execuție a Lucrărilor din cadrul Obiectivului „Drum de legătură Autostrada A1 Arad – Timișoara – DN 69” – Rest de Executat. Valoarea contractului este de 246.413.300 lei fără TVA. Data limită de depunere a ofertelor este 4 decembrie 2023.
2. Cu avizul Comisiei de Circulație, Societatea de Transport Public Timișoara transmite că, în perioada 31 octombrie – 10 decembrie, circulația rutieră pe strada Câmpului se va închide în vederea executării lucrărilor de reparații și refacere a covorului asfaltic. În aceste condiții, traseul liniei Expres 8, între Iosif Vulcan și Școala Plopi, va fi deviat pe Iosif Vulcan – Rudolf Walter – Canalul Bega – Martir Cornel Popescu – Nicolae Tincu Velea – Tata Oancea. La retur, se va circula pe traseul Tata Oancea – Albăstrelelor – Canalul Bega – Rudolf Walter – Iosif Vulcan. Vor fi suspendate următoarele stații/perechi de stații: “Căprioarei”, “Levănțica” , “Apateu”, “Azur”, “Plastique Forme”, “Albăstrelelor” și “Traian Demetrescu”.
3. Aquatim anunță că miercuri, 1 noiembrie, între orele 08:00-18:00, la intersecția străzii Paul Iorgovici cu Splaiul Morarilor se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „Contractul de execuție rețele apă și canalizare Timișoara Sud – lot 2”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Paul Iorgovici, Iulian Grozescu și în Zona Timocului.
4. Peste doar câteva zile începe cea de-a doua ediție a summit-ului muzical Classical ME, un eveniment complex și unic în România, care își propune să adune cei mai importanți reprezentanți ai muzicii clasice din țară și din străinătate. Acesta se va desfășura între 4-6 noiembrie, la Timisoara Convention Center, și are ca temă „Metodele inovatoare pentru sustenabilitatea industriei muzicii clasice”. Evenimentul vizează identificarea strategiilor durabile pentru asigurarea continuității muzicii clasice, inclusiv prin crearea unei rețele de muzicieni orientați către dezvoltarea unor competențe și abilități noi în concordanță cu cerințele și evoluția societății, precum și în concordanță cu propriile așteptări. Programul summit-ului include concerte, conferințe informative pornind de la teme actuale, susținute de experți în muzică, ateliere și oportunități de networking de la muzicieni și entuziaști ai muzicii.
5. Peste 3500 de persoane au vizitat expoziția PERFORMING 89. Stări de deziluzie, organizată de Institutul Prezentului la FABER, în Timișoara. În cele 45 de zile în care expoziția a fost deschisă publicului au avut loc 10 tururi ghidate generale și peste 150 de tururi ghidate oferite vizitatorilor individuali sau unor grupuri. Expoziția a inclus, de asemenea, cinci evenimente asociate, de la concerte, proiecții de filme, la prezentări și discuții pe tema anilor ‘90. În plus, au avut loc o serie nouă ateliere dedicate elevilor de la școli din Timișoara, în cadrul cărora peste 80 de copii au vizitat expoziția și au fost ghidați de mediatori specializați au propus un contact adaptat și interactiv cu istoria anilor ‘90.