Se preiau cereri în vederea atestării/autorizării administratorilor de condominii în baza legii 196/2018

Primăria Municipiului Timișoara, prin Compartimentul Asociații de Proprietari, anunță preluarea cererilor în vederea atestării persoanelor fizice și a autorizării persoanelor juridice ca administratori de condominii, în baza Legii nr. 196/2018. Atestarea/autorizarea se va face conform Metodologiei privind atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Timișoara, aprobată prin HCL nr. 357/01.09.2020.

Dosarele se depun în perioada 26.10.2020 – 27.11.2020, fie la sediul Primariei Municipiului Timișoara, Camera 12 – ghișeele 8, 9, 10, 14 (luni, miercuri, joi, vineri: orar 8:30-14, si marți: orar 8:30-17.30), fie prin poștă sau online pe platforma guvernamentală https://edirect.e-guvernare.ro.