Toate proiectele culturale care vor fi realizate în Timișoara vor fi finanțate printr-un centru înființat special în acest sens. Centrul a luat ființă la inițiativa fostului primar al orașului Nicolae Robu. La opt luni de la debut, acesta este nefuncțional, astfel că actuala administrație a considerat ideea ca fiind una bună și a propus un proiect prin care centrul să devină acum funcțional.

Consiliul Local a aprobat deja marți, 16 martie, proiectul prin care persoanele care vor să lucreze în cadrul Centrului de Proiecte să poată fi angajate.

„Banii sunt împărțiți așa cum era și până acum, respectiv Consiliul Local va vota un buget pentru anumite linii de finanțare.[…] Există un regulament general, cu juriu și criterii care sunt stabilite de primărie.[…] Schema de personal rămâne la fel, se adaugă o poziție de execuție. Lărgim scopul acestui centru prin care vrem să derulăm toate finanțările nerambursabile din partea primăriei, în primul rând în sectorul cultural dar și în ceea ce privește finanțări pentru sportul în masă”, a spus primarul Dominic Fritz.

Potrivit acestuia, prin noul centru, care va avea șapte angajați, dintre care doi șefi, se dorește ca în viitor să fie finanțate și proiectele pentru tineret sau educație.