Vineri, 19 martie, reprezentanţii domeniului HoReCa au protestat în faţa Palatului Administrativ din Timişoara, aducând cu ei tacâmuri, veselă, şorţuri şi bonete. Aceștia sunt nemulțumiți față de posibilitatea prelungirii carantinei zonale.

Reprezentanţii HoReCa spun că afacerile lor sunt grav afectate de pandemie, până în pragul falimentului, iar situația actuală din Timișoara i-a blocat şi mai mult. Aceştia se tem că membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş vor decide în aceste zile o nouă prelungire a carantinei.

Prin acest protest, în care au așezat vesela, tacâmurile și multe alte obiecte reprezentative pe treptele Palatului Administrativ, ei au vrut să le transmită autorităților că nu mai pot să-și apere afacerile în fața măsurilor luate și că nu mai pot trăi din șomajul tehnic și cu conturile blocate.

Zilele trecute, cei din domeniul HoReCa și deținătorii de săli de sport au lansat o petiție online, semnată deja de aproape 6000 de persoane.