Problema autovehiculelor abandonate din Timișoara rămâne una de actualitate, polițiștii locali acționând permanent pe această linie, pentru eliberarea locurilor de parcare din cartierele municipiului. Astfel, de la începutul acestui an au fost introduse în baza de date a Poliției Locale fie ca urmare a sesizărilor de la cetățeni, fie în urma constatărilor efectuate în teren de polițiștii locali, un număr de 915 astfel de autovehicule. Dintre acestea, în urma verificărilor, s-a stabilit că 156 nu este încadrează la prevederile Legii 421/2002 privind autovehiculele abandonate și fără stăpân. Au fost aplicate peste 700 de somații, în urma cărora 618 autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public fie de către proprietari, fie cu sprijinul Timpark. De asemenea, au fost întocmite 275 de dispoziții de declarare a abandonului și de trecere a acestor autovehicule în proprietatea unității administrativ-teritoriale, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Potrivit Legii 421/2002, pentru a fi considerat abandonat un autovehicul trebuie să se afle în același loc de cel puţin 6 luni. Cetățenii care doresc să facă sesizări pe această linie, pot apela la numerele de telefon ale Poliției Locale 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe adresa de email contact@politialoctm.ro.