Peste 50 de medici, paramedici și voluntari participă la “Maratonul Resuscitării”

Prima ediție a “Maratonului Resuscitării” din Timișoara va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie 2019, în ansamblul mixt Iulius Town și va fi organizată de Fundația pentru SMURD în parteneriat cu UPU-SMURD Timișoara și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș.

Peste 50 de medici, paramedici, instructori formatori și voluntari, cu peste 30 de manechine, vor prezenta manevrele de resuscitare într-un maraton de 9 ore fără întrerupere, exercițiu de instruire care urmărește să aibă o amploare fără precedent în regiune. Cursurile vor fi susținute gratuit atât în limba română, cât și în engleză pentru publicul străin care dorește să învețe cum poate salva o viață.

Startul va fi dat la ora 12:00, în zona Intersport din Iulius Mall, parte integrată a proiectului mixt Iulius Town. Modulul de instruire durează 30 de minute și cuprinde manevrele de resuscitare pentru cele trei categorii principale de victime, adult, copil și sugar. Cursurile se adresează persoanelor de orice vârstă, inclusiv copiilor.

Foto: materialedidactice.ro