Cazierul judiciar se poate obține mai ușor

Pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar nu se mai solicită timbrul fiscal, în valoare de 2 lei, începând de astăzi, 11 iulie 2016, transmite Poliția Română. Pentru a se obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate și chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei. Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar în România,… Read More

Trişezi centura, păcăleşti viaţa

Poliţia Română a lansat, joi, 7 iulie 2016, campania Trişezi centura, păcăleşti viaţa. Cu ocazia acestei lansări a fost organizată şi expoziţia Supraviețuitorii. În cadrul expoziției pot fi văzute scaunele unor şoferi sau pasageri care au suferit accidente grave fără să poarte centura. Mai mult, cei care văd expoziția pot afla povestea accidentului. Supravieţuitorii este deschisă în Bucureşti până în data de 18 iulie 2016, după care va ajunge la Constanţa, Iaşi, Braşov, Cluj şi Timisoara. De asemenea, a fost lansat şi site-ul www.supravietuitori.ro. Read More

Aquatim încurajează colectarea apei pluviale

Aquatim încurajează utilizatorii din Timișoara să nu îşi conecteze burlanele, rinele, şanţurile sau rigolele pentru dirijarea apelor de ploaie la canalizarea publică, ci să colecteze şi să găsească utilizări ale apei provenite din precipitaţii, de exemplu la udatul grădinilor. Vor beneficia astfel şi de scutirea de la plata taxei pentru apă pluvială. Pentru cei care locuiesc la casă acest lucru ar însemna o economie eficientă. După realizarea unor astfel de sisteme care să conducă apa de ploaie spre grădină sau spre alte sisteme de colectare, utilizatorii vor trebui să actualizeze contractul cu Aquatim, specificând noua suprafaţă de pe care… Read More

Colterm continuă reviziile tehnice

În vederea pregătirii sezonului de furnizare a agentului termic pentru sezonul 2016-2017, Colterm a demarat programul de revizii tehnice necesar creșterii gradului de siguranță în funcționarea rețelei termice de transport. Lucrările sunt efectuate etapizat, pe parcursul mai multor săptămâni, în diferite zone ale Timișoarei, spun reprezentanții societății. Astfel, în perioada 11 iulie – 15 iulie 2016 se vor efectua probele sub presiune în zona de sud și centrală. În aceste condiții, va fi sistată furnizarea apei calde începând de luni, 11 iulie 2016, ora 8, în următoarele zone: Cerna: PT CERNA Soarelui: PT 91; PT 92; PT 93;… Read More

Taxele pentru pașapoarte, permise auto și numere de înmatriculare pot fi plătite de acasă

Taxele pentru pașapoarte, permise auto și numere de înmatriculare pot fi plătite prin internet banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar. Potrivit unui comunicat al MAI, plata în numerar a acestor servicii nu se mai face prin casieriile CEC Bank. Astfel, de acum, plata se poate face online în sistem internet banking, dar și de la orice bancă unde aveți deschis un cont bancar, prin virament către contul unic deschis de fiecare instituție a prefectului. Numărul contului va fi afișat pe site-ul fiecarei instituții a prefectului. Măsura face parte din pachetul de debirocratizare lansate de Guvern. Read More

Mii de fire de țigarete confiscate de inspectorii DGRFP Timișoara

Zilele trecute, mai exact în dimineața zilei de 5 iulie 2016, inspectorii vamali ai Serviciului de Supraveghere şi Control Vamal din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara au reţinut în vederea confiscării 23.200 de fire de ţigarete. Aceștia au oprit douǎ automărfare, marca MAN conduse de doi cetǎţeni români, spun reprezentanții DGRFP Timișoara. În urma controlului vamal amănunţit efectuat de inspectori au fost identificate 1.160 pachete ţigarete (23.200 fire ţigarete) marca „Marble”, fǎrǎ documente de provenienţǎ şi nemarcate fiscal, în valoare de 17.400 lei, ascunse în locaşuri special amenajate în traversa longitudinalǎ a semiremorcilor. Autoritatea vamală a sancţionat contravenţional transportatorii… Read More

1.470 de locuri bugetate la master, la UPT

Universitatea Politehnica Timişoara organizează, în intervalul 4-22 iulie 2016, concursul de admitere pentru ciclul master. Candidații au la dispoziție 1470 locuri bugetate, respectiv 625 locuri cu taxă, la 67 de specializări. Mai multe informații despre împărțirea locurilor disponibile pe facultăți și specializări pot fi găsite pe site-ul www.upt.ro. Candidaţii sunt așteptați să se înscrie online sau la sediile facultăţilor, după cum urmează: prima etapă 4-8 iulie, interviu 11-12 iulie; a doua etapă 12-22 iulie, interviu 25 iulie. Universitatea Politehnica a hotărât să organizeze două etape de înscriere la master, pentru a veni în întâmpinarea studenților care termină examenul… Read More

A fost lansată aplicația Dispensar

A fost lansată prima aplicaţie gratuită de mobil din România pentru programări online, adresată pacienţilor şi clinicilor medicale, numită Dispensar. Aplicația este disponibilă pe Android și iOS. Dispensar doreşte să vină în ajutorul celor care au nevoie de o programare la medic, la analize medicale sau care doresc să apeleze la un serviciu de ambulanţă. În aplicaţia Dispensar, pacienţii găsesc toate specialităţile medicale, informează Mediafax. Clinicile care răspund solicitării pacientului îi vor comunica ziua, data, numele medicului şi costul consultaţiei. Read More

Rotary Club organizează un eveniment de strângere de fonduri

Rotary Club Timișoara Cosmopolitan organizează evenimentul anual de strângere de fonduri, necesare pentru susținerea Festivalului Internațional Praf de Stele, adresat Copiilor cu Cerințe Educative Speciale. Evenimentul va fi organizat sâmbătă, 9 iulie, de la ora 14, la Terasa Vineri 15. Pe tot parcursul zilei, până la ora 23, vor organizate concerte, spectacole, dansuri și jocuri de societate. Read More