Reducere la Ryanair

Ryanair a lansat ieri, 25 iulie 2016, o vânzare promoțională de bilete, valabilă pentru o perioadă de două zile: până la 30% reducere pentru mai mult de 250.000 de locuri din întreaga sa rețea de rute europene, pentru călătorii în perioada octombrie-noiembrie 2016, transmite compania. Aceste locuri, disponibile la tarif promoțional, pot fi rezervate până la miezul nopții, marți, 26 iulie, pe Ryanair.com/ro. Read More

Conferința Europeană de Psihologia Personalității, pentru prima dată în România

La Timișoara, pentru prima dată în țara noastră, a avut loc Conferința Europeană de Psihologia Personalității. Evenimentul, aflat la ediția cu numărul 18, a reunit la Universitatea de Vest cercetători de prestigiu internațional de pe toate continentele. S-au dezbătut și prezentat cele mai recente cercetări privitoare la diferențele individuale dintr-o perspectivă psihologică. Au participat peste 350 de specialiști din prima linie a cercetării internaționale, cei mai mulți dintre ei din Germania (aprox. 80) și SUA (aprox. 50). „Avem semnale de la participanți cum că au fost plăcut impresionați de organizarea conferinței și profesionalismul colegilor de la Psihologie. Le… Read More

SRI le recomandă celor care merg în vacanţă să evite reţelele Wi-Fi publice

Serviciul Român de Informaţii le recomandă celor care merg în vacanţă să evite reţelele Wi-Fi publice şi să folosească în permanenţă programe de tip firewall. SRI a postat, recent, pe Facebook câteva sfaturi privind folosirea internetului în concediu. De asemenea, a avertizat că există hackeri care clonează reţele de tip Wi-Fi gratis pentru a fura datele personale ale utilizatorilor. Astfel, SRI ne recomandă să nu deschidem site-uri şi să nu folosim servicii web care ne solicită datele personale sau parolele. Foto: infoalert.ro… Read More

Festivalul Moto Rock

Cei care sunt pasionați de motociclete și muzică rock sunt invitați, în intervalul 22-24 iulie 2016, la Pecica, în județul Arad, în Pădurice, la Festivalul Moto Rock. Evenimentul se află la cea de-a XII-a ediţie și vine cu o noutate, pentru prima dată în istoria sa, intrarea va fi liberă. Sursa foto: www.aradon.ro… Read More

Pentru viitorii studenți

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara vă prezintă West Summer University (WSU) 2016, proiect marca OSUT, în parteneriat cu UVT. Proiectul are loc în intervalul 27 iulie – 10 august 2016. Acesta urmărește să ofere celor peste 200 de participanți din țară și din Republica Moldova două săptămâni de studenție la una dintre cele 11 facultăți din cadrul universității. WSU are drept scop oferirea oportunității absolvenților de clasa a XI-a de a-și contura o proprie viziune responsabilă cu privire la alegerea facultății și domeniului în care se vor specializa pe viitor, prin asigurarea unei experiențe cât mai aproape… Read More

Reducere pentru zborurile din septembrie pentru trei rute germane din Timișoara

Ryanair a lansat astăzi, 22 iulie 2016, o promoție pentru Timișoara: 40% reducere pentru toate rutele din Timișoara către/din Germania pentru călătorii în luna septembrie. Această reducere se aplică pentru locurile rezervate pe trei rute din Timișoara către/din Berlin, Dusseldorf și Frankfurt și este valabilă până duminică, 24 iulie, la miezul nopții, ora 24, doar pe Ryanair.com/ro, transmit reprezentanții companiei. Sursa foto: spaceinyourcase.com… Read More

Lucrări pe A1 Timișoara – Arad

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, 21 iulie 2016, până la ora 14, pe autostrada A1 Timişoara – Arad, pe sensul de mers către Arad, între kilometrii 529 şi 530, se execută lucrări de asfaltare pe banda a doua, iar circulaţia este redirecţionată pe benzile unu şi de urgenţă. După ora 14:00, lucrările se vor desfăşura pe benzile unu şi de urgenţă, iar autovehiculele vor fi deviate pe banda a doua. Le recomandăm conducătorilor auto să semnalizeze din timp şi să se asigure înainte de a schimba banda de circulaţie, transmite Poliția Română. Read More

Oferte de călătorie cu trenul în Europa

Oferte speciale la călătoria cu trenul către destinații externe: de la 39 de euro pe sens pentru ruta București Nord – Viena, de la 29 de euro pe sens pentru ruta București Nord – Budapesta, de la 19 euro pe sens pentru ruta Cluj Napoca/ Sibiu/ Târgu Mureș – Budapesta, de la 15 euro pe sens pentru ruta Timișoara Nord – Budapesta. CFR Călători a transportat în primele cinci luni din 2016 aproximativ 66000 pasageri către diverse destinații din Europa, iar anul trecut peste 220.000 de persoane. În baza acordurilor internaţionale încheiate între companie și transportatorii feroviari europeni, românii (copii,… Read More

Structura viitorului an şcolar a fost anunţată

Cursurile următorului an şcolar încep luni, 12 septembrie – anunţă un comunicat remis de Ministerul Educaţiei. Prima vacanţă, cea de iarnă, va fi între 24 decembrie şi 8 ianuarie. Urmează una intersemestrială, între 4-12 februarie şi alta de primăvară, între 19 şi 30 aprilie. Prima zi din vacanţa de vară de anul viitor va fi în 17 iunie, iar ultima, în 10 septembrie. Read More

Nu conectați forajele proprii la instalațiile de apă legate la rețeaua publică!

Societatea Aquatim se confruntă din nou cu situața în care timișenii conectează forajele proprii la rețeaua publică de apă. În acest sens, Aquatim a primit în ultima perioadă mai multe sesizări privind calitatea apei. Consumatorii au reclamat faptul că la robinete curge apă de culoare ruginie, fără ca în zonele respective să fi avut loc intervenții la rețea. În urma verificărilor, reprezentanții societății au descoperit că mai multe persoane și-au conectat propriile foraje din gospodării la instalațiile de apă legate la rețeaua publică. În Timișoara și localitățile periurbane conectate la rețeaua de alimentare cu apă a municipiului (Moșnița Nouă, Moșnița… Read More