Debite record la staţia de epurare a Timișoarei

Peste 30 de tone de deşeuri şi nisip au fost spălate de ploaia torenţială de duminică seara din canalizarea oraşului și au ajuns la staţia de epurare „Stan Vidrighin” din Timişoara. Aici au fost înregistrate, de asemenea, debite record de apă uzată. În doar 10 minute, între orele 18:35 şi 18:45, staţia a fost „luată cu asalt” de cantităţi impresionante de apă uzată, din canalizarea oraşului. Pompele au funcţionat la un debit de 24.300 de litri pe secundă, adică 87,5 milioane de litri pe oră, ceea ce înseamnă de 12 ori mai mult decât în mod obişnuit şi de două… Read More

Noi acțiuni organizate de polițiștii locali în piața volantă de la Stadionul Dan Păltinișanu

Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliţia Pieţelor au continuat și în weekend-ul trecut acțiunile în piața volantă din zona Stadionului Dan Păltinișanu, în scopul depistării persoanelor care comercializează produse agroalimentare care nu sunt obținute în fermele proprii sau sunt cumpărate în scopul revânzării din Piața de Gros sau alte depozite. În cadrul acțiunii a fost depistată o persoană care comercializa porumb provenit din Ungaria, în baza atestului de producător și a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol, eliberat de Primăria Comunei Brestovăț, jud. Timiș. Persoana depistată a fost sancționată contravențional și a fost îndepărtată din piață. Read More

Ceau, Cinema! omagiază cinematografia poloneză

A treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! omagiază cinematografia poloneză, prin prezentarea a câte trei filme ale regizorilor Krzysztof Kieslowski şi Wojciech Smarzowski. În 2016 se împlinesc 75 de ani de la naşterea şi 20 de ani de la moartea lui Krzysztof Kieslowski (1941-1996), unul dintre cei mai influenţi regizori polonezi. Pentru a marca acest moment special, Ceau, Cinema! a programat celebra sa trilogie din anii ’90: “Trei culori: Albastru”, “Trei culori: Alb” şi “Trei culori: Roşu”. Trei proiecţii-eveniment ale unor filme-cult de neratat, însoțite de o amplă expoziție de fotografii despre viața și creația marelui cineast. Evenimentul este organizat… Read More

Evaluare Națională 2016

Proba de Limba și Literatura Română din cadrul examenului de Evaluare Națională s-a desfășurat fără incidente majore în județul Timiș. Dintr-un număr de 4477 de elevi înscriși, la proba de astăzi, 27 iunie 2016, au participat 4399. Au absentat 77 de elevi, spune inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu. Un elev din centrul de examen din localitatea Gătaia a primit nota 1, fiind prins în timpul probei cu un telefon mobil asupra lui. Telefonul mobil a sunat în timpul examenului, iar comisia a aplicat prevederile metodologice și l-a sancționat pe elevul de clasa a VIII-a. Read More

Colterm a demarat programul de revizii tehnice

În vederea pregătirii sezonului de furnizare a agentului termic pentru sezonul 2016-2017, Colterm a demarat programul de revizii tehnice necesar creșterii gradului de siguranță în funcționarea rețelei termice de transport. Lucrările vor fie efectuate etapizat, pe parcursul mai multor saptămâni, în diferite zone ale Timișoarei, spun reprezentanții societății. În perioada 27 iunie – 1 iulie 2016 se vor efectua probele sub presiune în zona de nord a urbei. În aceste condiții, va fi sistată furnizarea apei calde în următoarele zone: luni, 27 iunie 2016, începând cu ora 00, punctele termice: 8A, 8B, 8C, 17, 17A, 19, 20, 21, 22,… Read More

UPT – membru fondator al primei alianțe a universităților tehnice din țară

Conducerile universităților de top cu profil tehnic din țară – Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică de Construcții din București – au înființat vineri, 24 iunie 2016, Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT). Alianța își propune să reprezinte o platformă de colaborare pentru cele mai prestigioase universități cu profil tehnic din țară, precum și o voce comună, puternică și permanent implicată în optimizarea politicilor din educație și cercetare. Universitățile asociate au semnat deja o scrisoare deschisă prin care atrag atenția Guvernului asupra faptului că politicile din… Read More

A început Evaluarea Națională

Astăzi, 27 iunie 2016, cei aproximativ 4500 de elevi de clasa a VIII-a din județul Timiș înscriși la examen au susținut proba la Limba și Literaura Română (scris), prima de la Evaluarea Națională din acest an. Mâine are loc proba la Limba Maternă, iar pe 29 iunie, cea la Matematică. Evaluarea se va desfășura în 47 centre de examen din Timiș. Rezultatele vor fi publicate în data de 1 iulie, până la ora 16. În aceeași zi, între orele 16–20, nemulțumiții pot depune contestații. Ulterior, în perioada 2-4 iulie se vor rezolva contestațiile, iar în data de 5 iulie vor… Read More

Se ieftinește energia electrică cu 2%

Facturile la energia electrică pentru consumatorii casnici vor fi mai mici cu 2% începând de luna viitoare, potrivit deciziei Autorităţii de Reglementare în domeniul energiei. Scăderea se datorează atât ieftinirii energiei electrice pe Bursă, cât şi scăderii tarifelor percepute de diferite companii și aprobate de stat. Sursa: www.digi24.ro… Read More

Expoziția Unseen

La Galeria Helios din Timișoara a fost deschisă joi, 23 iunie 2016, de la ora 19, expoziția „Unseen”. Prin intermediul acesteia platforma Avantpost.ro și-a propus să marcheze, într-o manieră atipică, cei 100 de ani de la nașterea curentului dadaist. Au expus: Marina Albu, Aura Bălănescu, Ciprian Chirileanu, Cosmin Haiaș, Marius Jurca, Gabriel Kelemen, Livia Mateiaș, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Oncu, Renée Renard, Petrică Ștefan, Daniel Tellman, Bogdan Tomșa și Nicolae Velciov. Expoziția este realizată în parteneriat cu UAP Timișoara și Centrul de Creație al Artelor Vizuale Contemporane din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișora. Read More

Buziașul rămâne fără apă potabilă

Aquatim va întrerupe furnizarea apei reci în Buziaș, luni, 27 iunie 2016, între orele 8 și 18, pentru finalizarea unor investiții de modernizare a rețelei de apă. Recomandăm tuturor clienților, atât casnici, cât și industriali, să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă adecvate, care să le acopere necesarul de apă pentru perioada anunțată, transmit cei de la Aquatim. Read More