Lansarea revistei studenţeşti Mastercom, a Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul UPT

În cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 97 de ani de existenţă a Universităţii Politehnica Timişoara, marţi, 14 noiembrie 2017, de la ora 14:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, va avea loc lansarea revistei studenţeşti Mastercom, realizată de Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării, transmit reprezentanții UPT.

“Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea primei specializări cu profil umanist din UPT, Comunicare profesională, în anul 1993, ne propunem un proiect editorial prin care să evidențiem traseul profesional al absolvenților noștri. De-a lungul timpului, peste o mie cinci sute de studenți au absolvit cursurile programelor de studii Comunicare profesională  (336 absolvenți în perioada 1997-2004), Administrație publică (163 absolvenți în perioada 2005-2010), Comunicare și relații publice (730 absolvenți în perioada 2007-2017), Traducere și interpretare (179 absolvenți în perioada 2011-2017), Comunicare, relații publice și media digitală (117 absolvenți în perioada 2013-2017), activând în domeniile de specializare în companii sau instituții unde își pun în valoare abilitățile specifice profesiei”, spun cei de la UPT.

Proiectul este gândit sub forma unei colecții de interviuri care să releve dezvoltarea carierei din punct de vedere al realizărilor și provocărilor profesionale.