Părinţii care vor să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare au posibilitatea să se documenteze cu privire la ofertele unităților de învățământ. Pentru că înscrierile propriu-zise încep din 29 martie, aceștia pot întocmi deja dosarul, care trebuie să conţină mai multe acte şi dovada că viitorul elev poate face tranziţia spre învăţământul primar.

„Cererile se depun atât în format fizic,[…] cât și în format online către unitatea de învățământ, pe un email dedicat”, transmite șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Marin Popescu.

Copiii care până la data de 1 septembrie 2021 nu vor împlini 6 ani vor fi evaluați din punct de vedere cognitiv, în centrele județene. În aceeași situație se vor afla și copiii care nu au frecventat grădinița și cei sosiți din străinătate.

Foto: Remus Badea