Filmul maghiar „Versuri pocite”, câștigătorul competiției și al premiului publicului la Ceau, Cinema!

Producția maghiară „Versuri pocite” (2018), regizată de Gábor Reisz, a câștigat atât trofeul „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, cât și premiul publicului în competiția celei de-a șasea ediții a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 18 și 21 iulie la Timișoara și Gottlob. Peste 3.500 de spectatori au luat parte la cele 30 de proiecții și evenimente programate în patru zile de festival.

Juriul care a decis câștigătorul dintre cele șase filme din competiție a fost format din actorul Vlad Ivanov şi actriţele Maria Drăguş şi Mălina Manovici.

Peste 750 de spectatori au participat, la Grădina de Vară „Capitol”, într-o proiecție sold-out, la premiera mondială a documentarului „Superhombre” (2019), produs la Timișoara, în prezenţa protagonistului, alpinistul Horia Colibăşanu, şi a echipei – realizatorii Lucian Mircu şi Mircea Gherase şi editorul Gabi Basalici.

Prezentate în premieră în România la Ceau, Cinema!, documentarele germane „Legea lui Ioan” (1993) și „Călătorul în timp” (1995) au fost primite ca revelații de către public, care a luat parte la două discuții emoționante cu regizorul Dobrivoie Kerpenisan, sârb din Banat plecat în Germania de Vest în anii `70, când era copil.

A şasea ediţie Ceau, Cinema! a avut loc în perioada 18-21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf renovat. Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

 

Sursa foto: Ceau, Cinema!