Fără apă rece în Ghiroda

Luni, 13 august 2018, între orele 9 și 14, se va întrerupe furnizarea apei reci în localitatea Ghiroda, transmite Aquatim.

Întreruperea alimentării cu apă este necesară pentru efectuarea lucrărilor de montare a unui nou debitmetru pe rețeaua de distribuție. Debitmetrele au rolul de a măsura cantitatea și presiunea apei distribuite în rețeaua publică și reprezintă un element important în întreg sistemul de alimentare cu apă, transmit cei de la Aquatim.