Drumul județean dintre Peciu Nou și Foeni va fi modernizat

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Consiliul Județean Timiș au semnat, marți, 5 decembrie 2017, contractul pentru proiectul „Modernizare DJ 593 (L=35,90 km din care necesar modernizare L=20 km)”. Implementarea acestuia se va face pe parcursul a 36 de luni.

Cei 20,5 kilometri de drum județean modernizat în cadrul acestui proiect vor deservi în mod direct peste 10.500 de locuitori. Pe lângă modernizarea drumului, proiectul vizează realizarea marcajului longitudinal pe o distanță de 43,5 km, montarea a 32 de indicatoare de circulație, a 21 de borne kilometrice, a 185 de borne hectometrice și montarea de parapete direcționale de tip semigreu, transmit reprezentanții ADR Vest.

Proiectul are o valoare de aproximativ 6,9 milioane euro din care, finanțarea nerambursabilă este de aproximativ 6,7 milioane euro, iar contribuția beneficiarului este de aproximativ 0,2 milioane euro.

Cofinanțarea acestui proiect este asigurată prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020.