Donații de echipamente IT pentru educația online

Dacă ai un laptop, un PC sau doar componente din el, o tabletă sau chiar un telefon smart, pe care nu le mai folosești, orice aparatură tehnologică în stare bună de funcționare este binevenită pentru copiii fără acces la educația online.

Conform studiului național IRES, din aprilie 2020, numărul elevilor fără acces sau cu acces limitat la tehnologie IT este de peste 900.000, de 3,6 ori mai mare față de evaluarea Ministerului Educației, iar conform datelor Inspectoratului Școlar Județean Timiș, peste 6.000 de copii din județ nu au acces la educația online.

De aceea echipa Științescu Timișoara s-a alăturat inițiativei EducaTM și împreună propun o soluție, o colectă de echipamente, ce vor fi donate copiilor fără acces la educația online.

Acordăm prioritate copiilor care se pregătesc zilele acestea pentru examene de capacitate (15 iunie) și bacalaureat (22 iunie), dar vom derula campania până la începerea noului an școlar, în beneficiul tuturor copiilor din Timiș fără acces la educația online, transmit organizatorii acestei campanii.