Doi timișeni au donat Consiliului Județean un imobil, împreună terenul aferent, în valoare de 566.000 lei, echivalentul a 116.000 euro. Dorința acestora, transcrisă în contract, este ca imobilul să fie atribuit spre administrare Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Copilului Timiș și să fie folosit în permanență pentru desfășurarea de activități de protecție, găzduire a mamelor cu copii minori, îngrijirea și consilierea acestor victime ale violențelor în familie, cât și pentru servicii sociale constând în creștere-îngrijire-educare copii, fără posibilitatea schimbării destinației imobilului.

„Apreciem enorm gestul celor doi timișeni, care au ales să aducă o contribuție considerabilă comunității. Imobilul va fi folosit întocmai cu cerințele acestora, servind unor importante nevoi, de protejare a mamelor victime ale violenței în familie, cât și de îngrijire și educare a copiilor. Este o misiune grea, de care se ocupă colegii noștri de la DGASPC, munca acestora, cât și viața victimelor primind astfel un sprijin important”, a spus Alexandru Proteasa, vicepreședinte al CJ Timiș. Trebuie menționat că donatorii au dorit să rămână anonimi.