Cursuri gratuite de matematică pentru viitorii studenți la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de Matematică, vine în sprijinul elevilor de liceu, potențiali studenți, organizând și în 2018 cursuri gratuite de pregătire, indiferent de facultatea pe care doresc să o urmeze și independent de forma admiterii (concurs de dosare sau concurs cu probe de verificare a cunoștințelor). Cursurile de matematică le vor fi de utile elevilor din ultimul an de liceu, atât în vederea admiterii în anul I, cât și a examenului de bacalaureat, transmit reprezentanții UPT.

Cursurile se vor desfășura în perioada 25 februarie – 17 iunie 2018, în fiecare duminică (cu excepția zilelor de 1 și 8 aprilie), între orele 10:00 și 13:00, în amfiteatrul D1 al Facultății de Automatică și Calculatoare.

Temele dezbătute urmează conținutul din volumul ”Culegere de probleme pentru examenul de bacalaureat și admiterea în Universitatea Politehnica Timișoara”, publicat la Editura Politehnica în anul 2017.

Participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament față de Universitatea Politehnica Timișoara, mai spun reprezentanții instituției de învățământ superior.

Foto: telegrafonline.ro