Controale la obiectivele hidrotehnice şi cursurile de apă din zona Banatului

În perioada 08-11 octombrie 2019 au avut loc verificările de toamnă ale obiectivelor de interes comun româno-sârbe, pentru apărarea împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe teritoriul românesc.

Verificările au drept scop urmărirea exploatării şi întreţinerii lucrărilor aflate în zona comună de interes şi au vizat cursurile de apă: Bârzava, Moravița, Timiş, Bega Navigabilă și Aranca.

Au fost examinate digurile de apărare de pe cursul Bârzavei pe sectorul Gătaia, de pe cursul Bega Navigabilă mal drept pe sectorul nod hidrotehnic Sânmihaiu Român, digul de apărare mal stâng al cursului de apă Timiş de la Acumularea Gad până la frontiera de stat, acumulările Butin  şi Gad, stația de pompare Aranca, cât şi întreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă controlate. Subcomisia hidrotehnică româno-sârbă a confirmat că digurile de apărare verificate sunt în stare bună și bine întreținute. Acesta este și scopul acestor controale: să fie verificată siguranţa lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor”, a declarat Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat.

Partea română a informat partea sârbă despre lucrările de reabilitare a stăvilarului de la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român și despre proiectul pentru mărirea capacităţii de retenţie a polderului Gherteniş.